Skip to content
Politică

Iohannis, despre scandalul de la Operă: E un contraexemplu de implicare a unui minister

Președintele Klaus Iohannis a făcut miercuri, o serie de precizări referitoare la nemulțumirile pe care le are față de actualul Executiv, una dintre acestea fiind situația de la Opera Română.

”Am făcut o afirmație zilele trecute la Timișoara, că am ceva nemulțumiri legate de guvern. Asta a fost una din nemulțumirile mele, că pe zona fondurilor europene lucrurile nu s-au mișcat așa cu probabil ar fi trebuit”, a declarat Iohannis, după ce Cristian Ghinea, noul ministru al Fondurilor Europene, a depus jurământul de învestitură.

”O altă nemulțumire, și evident că nu am fost singurul care a avut-o, a fost situația care s-a creat când s-a lucrat pe actul normativ care ar fi venit să reglementeze salarizatea bugetarilor. A treia nemulțumire, este, înțeleg, în curs de rezolvare, s-a referit la situația de la Operă. Este un contraexemplu de implicare a unui minister ceea ce s-a întâmplat la Operă. Cred că au rămas imaginabile puține greșeli care nu au fost făcute de ministrul Culturii în această chestiune”, a afirmat președintele, potrivit b1.ro.

”Astfel de nemulțumiri le am, le discut cu premierul Cioloș și, după cum se vede, ele se rezolvă”, a mai precizat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *