Vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a și-a exprimat opinia despre demersul inițiat de Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea președintelui Traian Băsescu, afirmând că este „o aberație”.
Însuși purtătorul de cuvânt al PNL îl contrazice, Alina Gorghiu afirmând că demersul e „un lucru serios”:
„Procedura întotdeauna e posibilă, pentru că este o procedură constituţională prin care Parlamentul, în mod legitim, prin intermediul referendumului, poate să suspende un preşedinte care a încălcat în mod grav Constituţia. Asta e teoria. De la teorie la practică s-a dovedit de două ori că este o foarte mare diferenţă. Eu aştept cu foarte mare interes să văd un document real, pentru că toată lumea poate să spună că pe data de 1 februarie sau 7 martie sau 20 aprilie, face o propunere. Eu aştept să văd în concret, pentru că domnul Tăriceanu nu o singură dată a vehiculat ideea suspendării, ci de mai multe ori, dar n-a finalizat şi nu a venit cu nicio propunere în Parlament”, a declarat Gorghiu.
Pe de cealaltă parte, vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că e o „aberație”.
„Să demiţi un preşedinte care îşi termină mandatul la sfârşitul anului mi se pare o prostie fără margini. Probabil domnul Tăriceanu, în criză de idei, încearcă să iasă în faţă numai că de data asta a dat-o în bară rău de tot. Mai este o chestiune – să dai cu piciorul în cineva care este căzut la pământ, să te baţi cu un adversar care, practic, nu are niciun fel de posibilitate de reacţie. În 22 decembrie, Băsescu îşi termină mandatul, în România pe 2 noiembrie are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale tocmai pentru înlocuirea lui Traian Băsescu cu un alt preşedinte. Mă şi mir că se dă importanţă unei astfel de declaraţii care este nu numai un non-sens, este o aberaţie constituţională şi o bătaie de joc la adresa cetăţeanului român, care astăzi trebuie să fie interesat pe cine alege preşedinte în următorii cinci ani”, a declarat Ludovic Orban.
Klaus Iohannis a declarat că totul este „o fumigenă”
„Deocamdată am auzit doar un fel fumigenă din partea domnului Tăriceanu. Să facă bine domnia sa să depună documentele şi atunci discutăm” , a spus Iohannis.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News