Iohannis dezvăluie în ce relații a rămas cu Antonescu

Într-un interviu acordat Puterea, Klaus Iohannis a transmis în ce relații a rămas cu fostul președinte PNL Crin Antonescu.
„Mă gândeam că ar fi mai interesant, pentru dumneavoastră şi pentru cititori, să afle ce va face şi care sunt proiectele prezidenţiabilului dreptei. Constat însă că aveţi multe întrebări privindu-l pe domnul Crin Antonescu. Glumind, v-aş putea răspunde că, dacă sunteţi interesată de un interviu cu domnia sa, pot încerca să îl facilitez. Dincolo de glumă, cu domnul Crin Antonescu sunt, în primul rând, în relaţia de buni colegi. Iar bunii colegi nu ţin nici calendarul strict al întâlnirilor şi discuţiilor şi nici nu fac comentarii publice despre celălalt. Că tot vorbeam mai devreme de moralitate în politică”, a spus Iohannis în interviul acordat Puterea.ro.
Întrebat „ce rol va avea Crin Antonescu în campania lui pentru prezidenţiale, Iohannis a declarat:
 
„Şi vreau să lămuresc un lucru: îl respect pe Crin Antonescu, el este cel graţie căruia eu astăzi sunt preşedinte al PNL, iar locul lui în PNL nu-l va lua nimeni. Este un prieten al meu, un om cu coloană politică dreaptă, un contestatar al lui Victor Ponta, pe care tot ACL-ul se bazează în campania electorală”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: