Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o marţi, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, responsabilă pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire. Printre subiectele aflate pe agenda discuţiilor s-au aflat dimensiunea socială a politicilor Uniunii Europene, creşterea competitivităţii UE în plan global, strategia Uniunii în domeniile pregătirii şi rezilienţei în faţa provocărilor, abordările UE în materie de educaţie şi implicarea sistemului educaţional românesc în contextul european. Şeful statului a subliniat rolul esenţial al educaţiei în combaterea dezinformării şi a manipulării, precum şi pentru consolidarea rezilienţei democratice a societăţilor europene.
”Întrevederea cu oficialul european are loc în contextul unei serii de vizite întreprinse în perspectiva publicării iniţiativelor Comisiei Europene în materie de Uniune a Competenţelor. Printre subiectele aflate pe agenda discuţiilor s-au aflat dimensiunea socială a politicilor Uniunii Europene, creşterea competitivităţii UE în plan global, strategia Uniunii în domeniile pregătirii şi rezilienţei în faţa provocărilor, abordările UE în materie de educaţie şi implicarea sistemului educaţional românesc în contextul european”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Preşedintele României a transmis felicitări vicepreşedintei Roxana Mînzatu pentru debutul activităţii în cadrul noii Comisii Europene şi a evidenţiat faptul că dimensiunea socială dobândeşte o semnificaţie sporită în ansamblul măsurilor şi al obiectivelor UE pentru perioada următoare.
Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că domenii precum procesul de tranziţie climatică, noua viziune privind politica industrială sau Piaţa Internă, inteligenţa artificială şi tranziţia digitală, securitatea şi apărarea au o componentă socială majoră, iar succesul acestor politici depinde de gradul de pregătire şi de înţelegere la nivelul societăţii, dar şi de sustenabilitatea socială a măsurilor propuse, se arată în comunicat.
De asemenea, Preşedintele României a evocat necesitatea unei acţiuni energice şi solidare, dar şi de coerenţă instituţională, în actualul context european, fiind esenţială acţiunea coordonată, care privilegiază consensul european, prin decizii comune, adoptate astfel încât să ţină seama de interesele tuturor statelor membre UE şi ale cetăţenilor lor.
În contextul discuţiilor privind „evaluarea la jumătatea perioadei” a actualului Cadru Financiar Multianual, Preşedintele României a atras atenţia asupra nevoii unei flexibilizări sporite în materie de finanţare, care ar permite o utilizare mai eficientă a finanţărilor, în funcţie de nevoile specifice şi de priorităţile fiecărui Stat Membru.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esenţial al educaţiei în combaterea dezinformării şi a manipulării, precum şi pentru consolidarea rezilienţei democratice a societăţilor europene.
De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la alte teme de interes de pe agenda Uniunii Europene, printre care viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027, consolidarea acţiunii europene în domeniul apărării, sprijinirea sectoarelor industriale din UE cu valenţe strategice şi a industriei auto.
La rândul său, vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene a prezentat principalele priorităţi ale noii Comisii, inclusiv în domeniul ocupării forţei de muncă, al drepturilor sociale şi al programelor educaţionale finanţate de Uniunea Europeană în România, precum şi pregătirea pentru situaţii de criză. De asemenea, Roxana Mînzatu a evidenţiat principalele repere ale iniţiativelor Comisiei cu privire la Uniunea Competenţelor, punctând nevoia de a investi în competenţe de bază, învăţământ tehnic şi profesional, dar şi importanţa consolidării programului Erasmus, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News