Skip to content
Politică

Iohannis, în punctul maxim de tensiune al carierei sale politice. De ce se află președintele „între ciocan și nicovală”

Klaus Iohannis a oferit un ultimatum protestatarilor ca pana la miezul nopții să își prezinte revendicările și să își desemneze reprezentanții pentru consultări la Palatul Cotroceni.

Dacă joi, șeful statului a avut consultări cu o parte din partidele parlamentar ce par sa imbratiseze ideea unui guvern de tehnocrati, este vorba de PNL și UDMR, PSD având o poziție nuanțată în această privință, vineri, Iohannis a invitat la discuții „un numar limitat de reprezentanti” ai societății civile, mai precis un set de lideri desemnați de protestatarii din Piața Universității.

Profesorul Dumitru Borțun, expert în comunicare politică, a vorbit despre recentele manifestații într-o emisiune Realitatea TV. Specialistul a analizat în câteva cuvinte natura acestor proteste ce iau cu asalt marile orașe ale României și a explicat forța lor de a revendica interese pentru marea majoritate:

„Este o nouă generatie de cetateni care formuleaza alte cereri catre clasa politica. Inca u exista un partid colectiv, nici de stanga, nici de dreapta. (…) Acesti oameni carora li se spune de multe ori peiorativ „strada”, sunt societatea civila. Societatea civilă nu inseamna la modul ei organizat in asociatii, este vorba si de indivizii izolati care cand se coaguleaza formează societatea civilă. Acest joc al strazii face parte din jocul democratic. Apar aceste petitii online, petitiile sunt o forma de corectura, alta este demontratia, iesirea in strada, manifestati.”

În plus, profesorul Borțun a declarat că la această oră președintele Iohannis se află într-un punct maxim de tensiune din actuala sa carieră politică. Astfel, specialistul în comunicare politică a remarcat faptul că șeful statului „se află intre ciocan si nicovală”

„Cancerul incepe de la partide. Ei fac listele cu candidatii, ei selecteaza oamenii dupa criteriul banului dat la partide sau al valorii lor. Iohannis se afla intre ciocan si nicovala, intre strada si Constituție. Strada ii cere anumite lucruri, Constituția nu ii permite sa le faca. E obligat sa faca anumite lucruri (…) partidele nu vor fi niciodata de acord sa schimbe aceste jocuri. Atunci se joaca de-a baba oarba. Hai sa facem alegeri anticiate. Alegeri anticipate cu aceasta Constituție nu rezistă nimic pe termen lung. Ce ar trebui sa faca Iohannis: sa infiinteze o adunare constituantă: profesori, avocati, medici, juristi si sa faca o noua Constituție, o noua lege a partidelor si o noua lege electorala si dupa aceea să facă alegri anticipate intr-o noua Constitutie.”

Protestele din această săptămână sunt expresie a nemulțumirilor românilor activate odată cu tragedia de vineri din club Colectiv  în care au murit 32 de tineri, tragedie care a fos un factor revelator pentru tensiunile și problemele din societatea românească.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *