Iohannis, îngrijorat de creșterea consumului de droguri printre elevi

Iohannis - captură video
Foto: captură video

Preşedintele Klaus Iohannis și-a exprimat, marți, îngrijorarea cu privire la creșterea alarmantă a semnalelor referitoare la elevii care recurg la consumul de substanţe interzise. În legătură cu posibila introducere a testelor antidrog în mediul școlar, șeful statului a menționat că o variantă ar putea fi testele, cu acordul în mod clar al părinților.

„Nu putem să stăm şi să observăm fenomenul şi să nu facem nimic. Ceva trebuie găsit în sensul şi să educăm pentru a preveni consumul de droguri, dar şi să fim mai fermi şi să detectăm pe care care nu înţeleg cu bineţe”, a spus preşedintele, la Spitalul Floreasca, după ce a vizitat răniţii din incendiul de la Crevedia.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: