Skip to content
Politică

Iohannis, întâmpinat de protestatari la Festivalul de la Salzburg. Ce i-au cerut manifestanții

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Austria a fost marcată şi de un moment neplăcut, șeful statului fiind întâmpinat de manifestanți deghizaţi în câini la Festivalului de la Salzburg, potrivit b1.ro.

Klaus Iohannis a parcurs o porțiune de drum pe jos până la sala unde urma să aibă loc festivitatea de deschidere a Festivalului de la Salzburg. În apropierea acestei locaţii, un grup de oameni cu măşti pe faţă au protestat faţă de uciderea câinilor vagabonzi din România.

Pe mai multe pancarte erau afişate mesaje prin care îi cereau preşedintelui României să stopeze uciderea animalelor.

Iohannis nu a părut afectat de prezenţa protestatarilor şi a trecut pe lângă ei fără să-i bage în seamă.

Președintele Klaus Iohannis a plecat vineri în Austria pentru câteva zile, alături se soția sa Carmen, pentru a se întâlni cu omologul său austriac, Heinz Fischer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *