Skip to content
Politică

Iohannis a intrat în campanie. Primul luat în vizor: Băsescu

Președintele PNL Klaus Iohannis a intrat oficial în campanie, iar primul luat în vizor de prezidențiabilul Alianței Creștin-Liberale este însuși șeful statului, cel care peste două luni își termină mandatul.

Klaus Iohannis a făcut referire la afirmația lui Traian Băsescu potrivit căreia acesta a „îngenunchiat sistemul”, prezidențiabilul ACL declarând că el vrea să schimbe sistemul, nu să îl îngenunchieze.

" "

Am citit cu neplăcută surprindere că un politician din România susţine că a îngenuncheat sistemul. Păi, asta-i foarte rău. Dacă a îngenuncheat sistemul înseamnă că nu a schimbat nimic la el, doar l-a făcut să nu îngenuncheze pe o parte, ci pe altă parte. Şi atunci ce am făcut? Nu am rezolvat nimic! Este unul dintre motivele pentru care eu vreau să schimb sistemul, nu să-l îngenunchez, eu vreau să-l schimb ca să funcţioneze mai bine, dar mai bine pentru oameni. Acest sistem, în special sistemul politic, trebuie să-l schimbăm şi eu vreau să fiu preşedintele României pentru a schimba felul în care se face politică în România„, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, 6 septembrie, că  de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu l-a protejat şi care l-a înfrânt pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să îngenuncheze acest sistem.

" "

1 comentariu la “Iohannis a intrat în campanie. Primul luat în vizor: Băsescu

  1. Asta s-a suparat un pic pe Basuscu de-abia acum, cand s-a legat de cele 6 case ale lui. Pana acum, faptul ca a umilit un popor intreg, nu a contat. Mare caracter !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *