Iohannis își face campanie cu brânză, murături și jumări sub sloganul: „O Românie ca la neamț în șpaiț ”

În încercarea de a surprinde alegătorii, candidaţii la preşedinţie au început să vină cu idei din ce în ce mai trăznite.

Astfel, campania electorală a prezidenţiabilului Klaus Iohannis va fi desfăşurată sub sloganul local “O Românie ca la neamț în șpaiț (cămară de alimente, n.r.)”, a declarat preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.

Astfel, echipa de campanie a candidatului la preşedinţie, Alianţa Creştină Liberală Timiş, a amenajat un şpaiţ în Piaţa Operei, plin cu brânzeturi, murături sau jumări.

“ACL are toate motivele să fie optimistă și să creadă în șansa de a da României primul președinte liberal al țării. Prin momentul demarării campaniei sub sloganul local ‘O Românie, ca la neamț în șpaiț’ dorim să promovăm ideea că, prin Klaus Iohannis, România va putea să ajungă o țară prosperă, bine rânduită și care, prin muncă cinstită, prin bună organizare și corectitudine, și prin respectarea normelor statului de drept, poate aduce prosperitate a cetățenilor’, a afirmat preşedintele PNL Timiş.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL