Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, în discursul rostit sâmbătă, la Sibiu, la Întâlnirea internaţională a saşilor, contribuţia acestei comunităţi la experienţa civică a naţiunii române. Iohannis invocă, în faţa reprezentanţilor comunităţii, experienţa civică, tradiţia şi moştenirea culturală a saşilor.
„Anul acesta se împlinesc 800 de ani de la consfinţirea drepturilor strămoşilor noştri stabiliţi în această regiune, colonişti în căutarea libertăţii, dar în acelaşi timp apărători ai libertăţilor (…). Atunci când saşii reuniţi la Mediaş, în 1919 au aderat la Marea Unire, au adus naţiunii române o multiseculară experienţă civică, o bogată tradiţie şi o strălucitoare moştenire culturală cu care astăzi noi toţi ne mândrim.Amintirea acestui trecut – cinstirea valorilor sale, onorarea suferinţelor şi a sacrificiilor din care el a fost ridicat- este în ADN-ul saşilor transilvăneni şi face ca ei, oriunde s-ar afla, să nu-şi uite pământul natal şi să nu-şi abandoneze tradiţiile unei identităţi respectate şi admirate pe toate meridianele. Suntem reprezentanţii unei comunităţi care, de-a lungul istoriei sale, s-a luptat pentru libertate şi a construit cetăţi, a clădit oraşe pentru prosperitate, justiţie şi bună guvernare şi a ridicat biserici pentru a-şi mărturisi credinţa şi a-l slăvi pe Dumnezeu”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în alocuţiunea pe care a avut-o sâmbătă, de la Întâlnirea internaţională a saşilor care are loc la SIbiu.
”România modernă, fondată pe viziunea elitelor care au însufleţit toate generaţiile ultimilor două sute de ani, a fructificat eforturile şi opera marilor ei personalităţi, printre care un loc important îl au cele provenind din rândul minorităţii germane. Prestigiul de care se bucură astăzi ţara noastră este şi opera tuturor celor care, păstrând memoria şi tradiţiile înaintaşilor, le înţeleg ca pe o responsabilitate de a duce mai departe aspiraţiile lor de libertate şi de prosperitate”, a spus preşedintele.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News