Skip to content
Opinii & Analize

Iohannis, lasă măcăiala despre anticorupţie şi dă banii înapoi!

Preşedintele Iohannis a început să măcăne despre lupta anticorupţie: chipurile, nicio instituţie a statului nu influenţează activitatea DNA, iar „lupta anticorupţie” (parcă suntem la lecţia de marxism-leninism) continuă în forţă, chiar dacă e campanie electorală. Asta văd şi eu, nu trebuie să mi-o zică Iohannis! Şi e bine că se întâmplă aşa, mai zice preşedinte. OK: fără a intra pe fondul problemei, ce zice primul om în stat este corect.

Însă Iohannis nu are căderea morală să se pronunţe asupra chestiunilor din Justiţie din cauza celor 600-700 de mii de euro pe care trebuie să-i returneze de urgenţă după ce a „uzufructat” timp de 10 ani un imobil în centrul Sibiului în mod NELEGAL! Mai mult, modul în care a dobândit familia lui acel imobil este, acum, certificat de o instanţa de judecată drept ILEGAL – mai exact, luat prin „acte false”.

" "

Iohannis vrea să plătească numai 7- 10 mii de euro, reprezentând chiria încasată în ultima perioada de la Raiffeisen BANK, după comunicarea sentinţei judecătoreşti definitive şi irevocabile. Viclean, sasul! Într-o ţară normală, Iohannis s- ar fi dus la casieria Statului şi ar fi achitat banii încasaţi nelegal. Într-o ţară normală, ANAF -ul s-ar îndrepta împotriva contribuabilului Iohannis să recupereze prejudiciul. Închideţi ochii şi imaginaţi-va că aţi fi voi în situaţia lui Iohannis – ce aţi păţi?!!

Cu toate acestea, eu încă sunt dispus să cred în independenţa Justiţiei în ansamblu, dar şi a procuraturii şi a Fiscului de la Sibiu. Sunt încă dispus să cred că generalul Florian Coldea de la SRI (care nu mă simpatizează deloc – sper să nu-mi facă o glumă proastă din cauza asta) este un om care ţine la România şi nu o va lăsa să derapeze într-o dictatură a instituţiilor de forţă. Probabil va gândiţi de ce nu m-am referit la Hellvig – omul pare a fi bine intenţionat, dar e spectator de lux la SRI!

Bun, sunt dispus să cred multe, deşi oamenii ăştia nu merită niciun gram de încredere. Sunt dispus, pentru că România se află la răscruce, iar toţi cei care pot, cu mic, cu mare, ar trebui să insufle curaj şi optimism unui popor sărăcit, debusolat şi minţit.

Mă abţin zi de zi să nu înjur clasa politică dintr-un singur motiv: ştiu că distrugerea actualei clase politice creează oportunităţi şi scor electoral pentru aşa-zisele partide antisistem, naţionaliste, româniste. Iar toate aceste mişcări- partide-conserve put a banii şi interesele Moscovei. Aici, sunt coleg de idei cu „nesimpaticul” meu Coldea: nu vreau nimic de la ruşi şi, în general, nu vreau nimic cu Rusia. Nimic, niciodată, indiferent de ce se va întâmpla cu noi, ca ţară!

Voi crede, însă, toate poveştile celor care pretind că luptă pentru democraţie şi stat de drept, voi crede toate platitudinile lui Iohanis când UN Procuror, un singur procuror cu P mare, va deschide o cercetare în dosarul casei sale de la Sibiu. Care nu mai e a lui. Iar apoi justiţia asta independentă se va pronunţa în spiritul şi litera Legii. Înaintea de astea, vreau de la preşedintele meu, pe care l-am şi votat, să dea banii înapoi. Că aşa e corect şi moral. Dacă tot face atât caz de corectitudine. Până atunci, restul sunt poveşti de prostit proştii. Eu nu sunt dispus să fiu prost!

Jurnalist de investigații cu o experiență de peste 15 ani în presă, realizatorul emisiunii „Dosar de politician” de la B1 Tv, Silviu Mănăstire comentează, în editorialele scrise pentru PSnews.ro, într-o notă mai personală evenimentele politice și sociale la zi.
Pe Silviu Mănăstire îl puteți urmări în fiecare sâmbătă seara în emisiunea „Dosar de politician”, începând cu ora 21:00, și de luni până joi într-o serie de dezvăluiri succinte despre politicienii din România, dimineața, la orele 7:55, 9:55 și 11:55 și seara, la orele 19:55, 20:55 și 22:55.

" "

4 comentarii la “Iohannis, lasă măcăiala despre anticorupţie şi dă banii înapoi!

  1. Stie el de ce macane despre coruptie. Pentru ca a fost asigurat ca el va fi spalat de aceasta poveste. Foarte bun articolul. ….”când UN Procuror, un singur procuror cu P mare, va deschide o cercetare în dosarul casei sale de la Sibiu…”
    Pai, eu nu cred ca va fi asemenea procuror si nu se va deschide o cercetare. De ce ? Pentru ca ….. „problema” fostului primar Iohannis trebuia rezolvata mai de mult, si pentru ca s-a demonstrat prin doua decizii definitive..ca tot FALSUL SI UZUL DE FALS aU fost facute cu BUNA STIINTA de catre familia Iohannis. Iar acum, prin cererea in anulare, Livia Stanciu si Kovesi cauta sa rezolve cauza pana in 6 iunie in favoarea sasului: adica se va decide ca sunt vinovate completele de judecata de la Brasov…. si nu familia Iohannis(dupa modelul M. Rarinca).
    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *