Skip to content
Politică

Iohannis, mesaj-cheie pentru diaspora din Italia

" "

Preşedintele României a ţinut să le transmită românilor din Italia că a avut săptămâna trecută o nouă rundă de consultări cu partidele politice în privinţa privind votul pentru diaspora.

Klaus Iohannis a afirmat în discursul susţinut în faţa celor aproximativ 500 de români veniţi să îl vadă pe şeful statului.

" "
" "

„Constatam atunci că deja această practică a intrat în normalitate. Foarte bine. Să nu uităm însă că până de curând România trăia în logica unui conflict permanent şi epuizant, între oameni şi între instituţii. E bine din când în când să ne amintim de unde am plecat, pentru ca astfel să apreciem ce am reuşit. Şi mereu să avem în vedere unde vrem să ajungem, pentru ca astfel să ştim ce nu am reuşit încă şi ce este de făcut mai departe”, a spus Iohannis.

Şeful statului a precizat că un aspect pentru care s-a bucurat a fost să constate că toate partidele s-au angajat public că vor începe în cel mai scurt timp, probabil chiar săptămâna aceasta, dezbaterea cu privire la legislaţia care asigură dreptul de vot al românilor din afara graniţelor.

„Există în acest moment un proiect privind votul prin corespondenţă. Este rolul Parlamentului să discute şi adopte o soluţie, oricare ar fi aceasta. Este rolul meu să aduc în dezbaterea publică acest subiect şi să-i urmăresc evoluţia. Şi aşa voi face”, a anunţat preşedintele, adăugând că, în opinia sa, ”avem nevoie de o asemenea lege care priveşte votul românilor din diasporă.

„Nu doar pentru că am promis – şi toată lumea a promis. Deşi acest lucru în sine ar fi un argument suficient. Ci şi pentru că realitatea o impune. Pentru că este democratic şi principial ca statul român să se asigure că fiecare cetăţean îşi poate exercita dreptul fundamental la vot şi să ofere suficiente opţiuni pentru asta”, a adăugat Klaus Iohannis.

Şeful statului a ţinut să răspundă celor care au exprimat temeri despre cum s-ar putea desfăşura votul prin corespondenţă sau cel electronic, dacă este suficient de sigur şi ce ar putea să îl afecteze.

„Sunt preocupări legitime, le înţeleg, mai ales că este prima dată când vom avea un altfel de proces de vot. Specialiştii vor da răspunsurile tehnice şi vor veni cu soluţii. Dar eu aş vrea să vă dau un răspuns de principiu. Să renunţăm la premisa neîncrederii – a cetăţenilor în autorităţi, a autorităţilor în cetăţeni, a instituţiilor în propria capacitate de a pregăti şi organiza un asemenea vot. Şi să pornim de la obiectivul că şi unii şi alţii ne dorim un vot în străinătate funcţional”, a arătat preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că românii din străinătate au arătat întregii lumi că sunt un exemplu de implicare civică şi participare, că sunt informaţi şi ştiu foarte bine ce îşi doresc, că înţeleg şi preţuiesc puterea pe care un singur vot o poate avea în democraţie.

„Şi, dincolo de orice reguli şi proceduri, acest lucru face un vot sigur şi pe deplin asumat de cel care-l exprimă”, a mai spus şeful statului, în discursul său.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *