Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis sâmbătă, de Ziua Limbii Române, că, oricât de departe am fi de meleagurile natale, limba română ne leagă dincolo de timp şi de meridiane şi ne defineşte ca popor, conturând identitatea noastră culturală şi naţională, subliniind importanţa educaţiei în limba maternă şi sprijinirii eforturilor celor care predau şi studiază limba română în ţară şi în străinătate Preşedintele aminteşte şi că că limba română este limbă oficială, începând de anul trecut, şi în Republica Moldova, odată cu promulgarea legii care înlocuieşte sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” de către preşedintele Maia Sanddu, demers pe care îl consideră esenţial pentru restabilirea adevărului ştiinţific, acela că românii de pe ambele maluri ale Prutului împărtăşesc o comunitate de limbă, cultură şi istorie. De altfel, Iohannis se află sâmbătă la Chişinău, unde va fi primit de Maia Sandu.
”În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, un prilej de a celebra valorile profunde pe care le transmite şi unitatea pe care o creează între vorbitori. Limba română nu este doar un simplu lexic, ci un mijloc de transmitere a patrimoniului cultural şi o moştenire inestimabilă pe care o lăsăm generaţiilor viitoare pentru a o preţui şi îmbogăţi. Oricât de departe am fi de meleagurile natale, limba română ne leagă dincolo de timp şi de meridiane şi ne defineşte ca popor, conturând identitatea noastră culturală şi naţională. În această zi specială, este esenţial să subliniem importanţa educaţiei în limba maternă şi să sprijinim eforturile celor care predau şi studiază limba română în ţară şi în străinătate”, afirmă prfeşedintele.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News