Iohannis: Ne aşteaptă provocări majore, dar avem lecţiile învăţate ale ultimilor 5 ani extrem de dificili C

Sursă foto: Captură video

România este profund în avansarea tuturor priorităţilor Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029 și poate contribui semnificativ la acest proces, a spus președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută înainte de reuniunea de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a UE, găzduită de Iohannis şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

„Ne aflăm într-un context regional și internațional afectat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, de consecințele multiple ale acestui război de agresiune. Suntem nevoiți prin urmare, în premieră, să realizăm acest exercițiu de reflecție comună pe fondul unui război desfășurat în imediata noastră vecinătate, la granițele UE”, a spus Iohannis.

„Nu este singura provocare la care trebuie să ne gândim și la care trebuie să răspundem, în perspectiva viitorului ciclu instituțional în care vom intra după alegerile europene din iunie.

Nu trebuie să uităm de dificultățile și crizele din ultimii ani, legate de pandemia de Covid-19, de evoluțiile economice și sociale, de criza energetică, de dezastrele naturale determinate de schimbările climatice, de migrația ilegală sau de amenințările hibride. Sunt doar câteva exemple care ilustrează nevoia de acțiune pe multiple paliere și nevoia de coordonare”, a continuat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL