Skip to content
" "
Politică

Iohannis nu comentează donația Rusiei pentru „Cumințenia Pământului”

inpolitics.ro
" "

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că nu comentează donația Rusiei pentru achiziția sculpturii „Cumințenia Pământului”, de Constantin Brâncuși.

Afirmația a fost făcută, marți, la Palatul Cotroceni, la solicitarea presei, după ce, luni, Ambasada Federației Ruse la București postase pe Facebook un material video în care își explică propria donație de 100 de euro pentru achiziționarea statuii „Cumințenia Pământului” prin prisma relațiilor ruso-române de-a lungul timpului.

„Nu comentez acțiunile unei ambasade străine” a fost răspunsul președintelui la întrebarea unui reporter, politicianul adăugând că este treaba Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să ofere un punct de vedere.

CITIȚI ȘI: Facebook-ul se revoltă. Motivul: ”Cumințenia Pământului”

Pe de altă parte, Klaus Iohannis s-a declarat de acord cu protestele deja anunțate pe Facebook împotriva clipului video în care ambasada arată cum Rusia a ajutat România de la Războiul de Independență până în prezent.

„Dacă vorbim de inițiativa de a protesta, dacă oamenii s-au simțit jigniți sau li s-a părut că nu se prezintă anumite lucruri așa cum trebuie și vor să își arate dezacordul, atunci – sigur – România e o țară unde astfel de acțiuni sunt posibile”, a spus Iohannis.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *