Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu contează, după părerea lui, dacă alegerile prezidenţiale au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, ceea ce contează este opinia românilor. Şeful statului a arătat că preşedintele României trebuie să fie ales de români şi nu de partide şi românii trebuie să se informeze şi să intereseze, indiferent dacă în timpul campaniei se află la munte, la mare, la birou sau în orice altă parte. El a mai spus că nu vrea să spună când să aibă loc sau cine ar trebui să candideze, pentru că asta se stabileşte de partide şi pot fi şi independenţi, dar românii trebuie să conştientizeze importanţa acestor alegeri.
”În ce priveşte alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ele pot avea loc în septembrie, sau în octombrie sau în noiembrie. Dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că este prea târziu”, a spus şeful statului. Klaus Iohannis a continuat: ”Nu contează, după părerea mea, dacă au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, ceea ce contează este opinia românilor”.
”Este important, pentru mine, să subliniez că preşedintele României trebuie să fie ales de români şi nu de partide. De aceea avem vot direct şi de aceea cred că e important ca românii să se informeze şi să intereseze, indiferent dacă în timpul campaniei se află la munte, la mare, la birou sau în orice altă parte”, a completat preşedintele.
Şeful statului a mai arătat că este clar că pentru următorii cinci ani aceste alegeri sunt cele mai importante.
”Se discută mult în jurul a câtă putere are sau nu preşedintele. Eu pot spune că are suficientă putere pentru a face din alegerile prezidenţiale miza principală a alegerilor din acest an. La fel de importante sunt şi parlamentarele, şi localele, şi europarlamentarele, dar ştim că pentru români miza este alegerea preşedintelui şi cred că este bine aşa”, a declarat preşedintele.
”De aceea, nu vreau să spun când să aibă loc sau cine ar trebui să candideze. Asta se stabileşte de partide. Pot fi şi independenţi. Dar românii trebuie să conştientizeze importanţa acestor alegeri pentru România şi să meargă la vot. Asta mă preocupă pe mine cel mai mult”. a arătat acesta.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News