Skip to content
Politică

Iohannis: PSD vrea să detoneze finanțele publice ale României

Klaus Iohannis Inquam Photos/Octav Ganea

Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament au votat, miercuri, pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. În conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că „dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, ar costa peste 6% din PIB. E evident că acești bani nu există. Astfel de apucături am mai văzut în vremea lui Dragnea„.

Azi, în comisiile de buget PSD, cu sprijinul unor traseiști, a votat cu amendamente rectificarea bugetară și dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, ar costa peste 6% din PIB. E evident că acești bani nu există. PSD nu a învățat nimic, vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături am mai văzut în vremea lui Dragnea. Se vede că PSD nu a inventat nimic nou și reia același ciclu de promisiuni în speranța de a mai prinde voturi, dar nu cred că vor mai prinde.

" "

Eu personal susțin cu mare entuziasm orice creștere a pensiilor, salariilor, bonusurilor. Dar trebuie să ținem cont de constrângerile bugetare. Ele vor fi posibile când bugetul va putea permite. Pensiile au crescut deja cu 14% de la 1 septembrie, e real, banii se pot număra„, a declarat Klaus Iohannis.

Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea privind rectificarea bugetară în care se prevede majorarea cu doar 14% a pensiilor, în loc de 40%. Dacă forma adoptată în comisii trece și de votul din plenul reunit, pensiile trebuie majorate cu 40%. Liberalii nu au participat la ședința comisiei, singurul care a votat împotriva amendamentelor PSD fiind deputatul USR, Claudiu Năsui.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *