Skip to content
Politică

Iohannis pune cruce revenirii USR la guvernare. Ultimul mesaj transmis liberalilor

Inquam Photos / George Călin

Președintele Klaus Iohannis a pus cruce unei eventuale reveniri a USR la guvernare, au precizat surse politice pentru PS News. Șeful statului le-a transmis celor de la PNL că este exclusă orice negociere cu cei de la USR, dat fiind faptul că au dat dovadă de imaturitate politică și au aruncat țara într-o criză politică în plin val 4 al pandemiei. „Nu sunt pregătiți de guvernare și au dovedit asta prin tot ceea au făcut până acum, nu cred că mai are rost să îi invităm la guvernare. Din punctul meu de vedere, discuția este închisă și trebuie să privim spre viitor”, le-ar fi transmis șeful statului liberalilor. Klaus Iohannis a precizat și că soluția în acest moment este un guvern minoritar, iar negocierile ar trebui să continue de această dată cu social-democrații. Șeful statului exclude varianta alegerilor anticipate sau trecerea PNL în Opoziție, au precizat surse liberale.

Totodată, Klaus Iohannis le-a transmis celor de la PNL că ar dori să cheme la consultări PSD, AUR și USR la pachet. Șeful statului dorește ca prin această mutare să verifice, pe de o parte unitatea celor 3 partide care au dat jos Guvernul Cîțu, dar și dacă se creionează o soluție majoritară la criza politică.

PSD susține că este exclus ca partidul să susțină un guvern minoritar PNL

De cealaltă parte, Marcel Ciolacu a declarat la Parlament, după ce Guvernul Cîțu a fost demis, că PSD merge pe varianta alegerilor anticipate și că este exclus ca partidul să susțină un guvern minoritar PNL.

„Constituțional, totul este la președintele Klaus Iohannis, sperăm că a realizat că a fost un guvern catastrofal. Mingea e la președinte. Urmează să așteptăm invitația de la președintele României și în forurile PSD vom decide dacă vom merge sau nu”.

Întrebat dacă PSD va merge la Cotroceni cu Alexandru Rafila propunere de premier, el a răspuns: „Momentan, PSD are o singură decizie, că vom merge la alegeri anticipate.

Să depășim momentul de isterie politică, să intrăm în zona responsabilă și constituțional. Așteptăm mesajul de la președinte.

Din punctul dumneavoastră e instabilitate, din al nostru alegerile anticipate reprezintă un act democratic prin care au trecut toate statele europene, i-a spus el unui jurnalist.

Am și dat soluție, dacă se creează majoritate politică cu reprezentare în Parlament, împreună cu președintele României, putem stabili un guvern de specialiști până când vor avea loc alegeri anticipate.

Nu am avut discuții politice pentru o eventuală majoritate cu niciun lider politic. Întrebat dacă o va face, Ciolacu a răspuns: Am putea avea, că de-aia facem politică. Întâi să avem o discuție constituțională la Cotroceni. Este exclus ca PSD să susțină un guvern minoritar PNL”.

Guvernul Cîțu a fost demis marți. 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură depusă de PSD. Este cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern în România. Parlamentarii PNL și UDMR au fost în sală, dar nu au votat.

 

1 comentariu la “Iohannis pune cruce revenirii USR la guvernare. Ultimul mesaj transmis liberalilor

  1. Sunt aici doua aspecte pe care analistii politici, jurnalistii trebuie sa le ia in calcul. 1. Iohannis nu mai are nici o credibilitate politica , cetateneasca ori juridic/constitutionala in tara..Klaus Iohannis reprezinta doar statul aflat sub ocupatia regimului de mare criminalitate socio economica, regim esuat. Klaus Iohanis este el insusi un ins esuat totaL In Romania, ca si-n afara RomanieiKlaus Iohannis Klaus Iohannis nu mai poate avea nicio parere politica. 2. USR nu a fost niciodata un partid politic cu doctrina proprie care sa fi fost benefic , conform legii 14/2003, legea partidelor politice tarii, democratiei romanesti.USR a fost este , va ramane o grupare de penali, in frunte cu Barna Dan care l-a sustinut fraudulos pe Klaus Iohannis in palatul Cotroceni. Acum cand USR nu mai exista politic Klaus Iohannis se dezice de USR. Romania nu are nevoie de USR asa cum nu -l mai poate suporta pe K.W Iohannis in palaltul Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *