Skip to content
Politică

Iohannis s-a decis să joace. Orban îi face loc lui Blaga EXCLUSIV SURSE

adevarul.ro

Moțiunea de cenzură a Opoziției (căzută inevitabil înainte să aibă șanse) este momentul zero al resetării nucleelor anti-PSD. Grupările Cioloș și USR au mutat: anunță zilnic proiecte comune, liste comune la europarlamentare. Klaus Iohannis a mutat și el când și-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat. Tocmai pentru a tempera avântul prezidențial al lui Dacian Cioloș. Vine rândul PNL să se repoziționeze. Experimentul Orban s-a dovedit un eșec dureros pentru dreapta, principalul pierzător fiind președintele Iohannis, care timp de un an a așteptat renașterea pricipalei forțe politice care l-a susținut pentru Cotroceni.

De două luni, stă să se coacă strategia de debarcare a lui Ludovic Orban de la șefia PNL. Tabăra anti-Orban nu găsise un înlocuitor și nici Iohannis nu și-a exprimat susținerea pentru vreun „lup tânăr”. Însă soluția a venit natural: reintroducerea în scenă a organizatorului Vasile Blaga, după ce acesta a fost obligat să cedeze poziția de lider PNL în urma dosarului penal. Sursele din tabăra anti-Orban susțin că moțiunea de cenzură a opoziției îi va fi fatală șefului PNL, și nu lui Dragnea.

Orban a aniversat de curând un an de când este la conducerea celui mai mare partid de opoziție, dar rezultatele sale sunt dezastruoase. Singura reușită notabilă a șefului PNL este achitarea în dosarul DNA. Prestația sa pe câmpul de bătălie politică a fost lamentabilă. Organizatoric, boemul Orban s-a dovedit la fel de dezastruos: PNL este decimat la nivel local, fără o direcție clară politică, destructurat în filiale; luminița liberală mai pâlpâie doar în baronatele vechiului PDL. De aici va veni și soluția.

Manifestația de aseară (că protest nu a putut fi prezentat) din Piața Victoriei, în care PNL a reușit să aducă undeva la 50 de persoane, vorbește despre susținerea reală de care se bucură Orban în rândul liberalilor. Șefimea PNL pare amorțită, iar acțiunile de comunicare ale liderului încearcă să copieze retorica #Rezist. Numai că Orban, care se îndreaptă spre 60 de ani, nu reușește să interpreteze credibil rolul de hipster revoltat. Orban nu este natural nici când țopăie în piață, nici când suflă la vuvuzea, dar nici când cheamă la excuția PSD „cu parul”. Iar politicienii fără talent actoricesc, care vor să para altceva, sunt repede mirosiți de electorat. Orban nu transmite nici emoție, nici determinare, nici forța unui lider providențial, cum se închipuie. Și nici nu știe să facă munca politică la firul ierbii. Apoi, deși PNL este cea mai importantă forță parlamentară din opoziție, acest lucru nu se vede, USR având inițiativa. Practic, în epoca Orban, liberalii au devenit irelevanți.

Jocurile făcute de opoziție nu sunt străine de Administrația Prezidențială. Iohannis încearcă o unire a dreptei înaintea alegerilor prezidențiale, acesta fiind și motivul pentru care și-a anunțat atât de devreme candidatura. Iohannis a furat startul cu lansarea candidaturii de teama concurenței făcute de Cioloș, chiar dacă a pierdut puțin în planul imaginii.

În pregătirea campaniei, Klaus Iohannis ar vrea să-l reactiveze pe Vasile Blaga. Mai exact, Blaga va fi propus pentru a-l înlocui pe Ludovic Orban. Astfel, președintele va beneficia de talentul organizatoric al fostului lider PDL în timpul campaniei prezidențiale. Iohannis știe că oricât ar merge cu bicicleta și oricât de multe like-uri ar avea pe Facebook, are nevoie de un partid real, cu filiale și oameni în teritoriu pentru a obține din primul tur cel puțin 30 la sută din voturi. USR și gruparea Cioloș trebuie și ei să adune 20 de procente, pentru ca în turul doi Iohannis să nu aibă emoții. Mai concret: dacă Cioloș și USR au de partea lor strada, Iohannis are nevoie ca de aer de un partid funcțional.

1 comentariu la “Iohannis s-a decis să joace. Orban îi face loc lui Blaga EXCLUSIV SURSE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *