Skip to content
Politică

Iohannis s-a întâlnit cu ministrul de Externe italian

" "

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu Paolo Gentiloni, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Italiene, cei doi discutând în principal probleme economice, legate de relațiile bilaterale dintre cele două țări, dar și despre tema imigranților care ajung în Europa pe Marea Mediterană.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale în cadrul întâlnirii a fost evidențiată și dinamica deosebită a schimburilor și cooperării economice, Italia fiind cel de-al doilea partener comercial al României și unul dintre primii investitori în economia românească. De asemenea, interlocutorii au subliniat în acest cadru rolul important pe care îl au, în intensificarea relației bilaterale, comunitatea româna din Italia, respectiv italiană din România.

" "
" "

În cadrul întrevederii, cei doi înalți demnitari au abordat și teme de actualitate aflate pe agenda europeană și internațională: migrația, situația din Grecia și vecinătatea Estică — cu accent pe situația Republica Moldova și Ucraina.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *