Skip to content
Politică

Iohannis se visează la Cotroceni. Și-a pus colegii la treabă

Klaus Iohannis se visează deja la Cotroceni, motiv pentru ca și-a pus colegii din ACL la treabă. Prezidenţiabilul ACL a declarat că a avut o întâlnire cu conducerea Alianţei Creştin Liberale şi cu colegii din comisiile de specialitate şi i-a rugat ca imediat după alegeri să înceapă să lucreze la un program de guvernare.

„Am avut o întâlnire cu conducerea ACL şi cei din comisiile de specialitate şi i-am rugat pe colegi să se gândească la un program de guvernare. Imediat după alegeri se vor întâlni. Mai departe, e nevoie de detaliere şi condensare într-un program, se va întâmpla foarte repede, după campanie”, a precizat Iohannis, la Digi24.

El a menţionat că sunt câteva idei care apar în Programul său de ţară şi care se vor regăsi şi în programul de guvernare.

„Avem o gândire unitară. Vin cu o viziune pentru zece ani şi această viziune e împărtăşită de toţi colegii mei”, a spus Iohannis.

4 comentarii la “Iohannis se visează la Cotroceni. Și-a pus colegii la treabă

  1. Asta il numise pe Predoiu prim-ministru, vorbea de ce va face el cand va prelua guvernarea, le ardea cu economia, dar inteleg ca de-abia acum a dat semnalul sa se adune deontologii aia de au taiat pensii si salarii si de toate, sa-i faca si lui la ACL un program de guvernare ??? Si cica se viseaza presedinte ? Pai e de bine, ce sa zic.

  2. Fereasca-ne Dumnezeu de o singura zi cu tine presedinte, sas retardat! Colegii tai cei care au distrus Romania: Boc, Blaga, Basescu, udrea, Flutur si lista e lunga! Nu vrei sa mai vinzi alti patru copii sa te surprindem in flagrant si stai putin pe la rahova? acolo meriti sa fii!

  3. iohannis, pentru clipul cu MRU vorbind maghiara meriti felicitari! am plins de fericire ca dupa vita kobe ,domnu’ MRU a invatat si maghiara! domnu iohannis pe cind un clip cu pastorul tokes ???sau mai bine cu domnu calimente vorbind politicos….in fine, condoleante pentru planurile marete de guvernare…ps : ii luati la sibiu pe toti dupa campanie? :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *