Iohannis: Spațiul Schengen aproape că nu mai există

klaus iohannis
Sursa foto: Inquam / George Calin

Președintele Klaus Iohannis spune că argumentele Austriei pentru blocarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu stau în picioare, din moment ce a acceptat aderarea Croației. Pe de altă parte, Iohannis spune că acordul Schengen „aproape că nu mai există”, în condițiile în care mai multe țări și-au închis granițele din cauza migrației.

 „Noi continuăm pe linia diplomatică, însă devine din ce în ce mai ciudat acest dialog în condițiile în care Austria spune de fiecare dată că nu are nimic împotriva României sau Bulgariei, dar se opune extinderii Spațiului Schengen, în condițiile în care a aprobat exact în aceeași ședință aderarea Croației. Deci argumentele sunt cel puțin străvezii”, a explicat președintele.

Pe de altă parte, a continuat el, „realitatea e că Spațiul Schengen nu mai funcționează și aproape că nu mai există”.

„Din cauza migrației, care este destul de importantă, multe state și-au închis granițele. Chiar în zona noastră, în estul Uniunii, au apărut succesiv mai multe închideri de granițe. Cineva ar putea să constate că vrem să intrăm într-un acord care nu mai funcționează. E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem și discuția pe Schengen este mai veche. Faptul că Schengen are probleme se știe de mult și, pe de o parte, există dorința de a moderniza acordul Schengen, pe de altă parte, există unii care se opun la orice, inclusiv la extindere”, a spus Iohannis.

El a adăugat că de mai mulți ani a discutat acest subiect cu liderii europeni și le-a spus că România „ar deveni un punct forte” pentru Spațiul Schengen, care ar deveni mai sigur și mai puternic prin aderarea României.

Schengen, suspendat în 11 state UE din cauza teroriștilor și migranților

 

Spațiul Schengen traversează o criză, după ce Uniunea Europeană se confruntă cu un nou val de migranți care sosesc din Africa. Statele UE de la frontieră, în special Italia, nu mai reușesc să facă față cu numărul mare de migranți, iar statele din Nordul continentului refuză să accepte redistribuirea persoanelor intrare ilegal în spațiul UE.

Mai multe state UE au decis să ia măsuri pentru a suspenda spațiul Schengen, ceea ce arată că are probleme de funcționare. Acest lucru ridică numeroase semne de întrebare și pentru România, care așteaptă de un an de zile să fie primită în spațiul de liberă circulație.

Italia are un guvern format din două partide care au promis în repetate rânduri că vor bloca bărcile cu migranți și nu va mai intra nimeni ilegal pe teritoriul italian. Guvernul condus de Meloni reușește, în schimb, să doboare recordul privind numărul de migranți sosiți în Italia. Doar în primele 8 luni din 2023 în Italia au sosit peste 100.000 de migranți, dublu decât în aceeași perioadă din 2022.

Tunisia este țara din care pleacă cei mai mulți migranți spre Italia. Tunisia nu se confruntă cu niciun conflict militar și nu se poate vorbi de refugiați de război sau alte situații excepționale.

Problemele pentru italieni au apărut atunci când s-a descoperit că teroristul din Bruxelles, din urmă cu două zile, sosise din Africa în Italia în 2011. Prin urmare, transportarea migranților spre UE reprezintă o amenințare pentru securitatea cetățenilor din Europa.

Guvernul condus de Giorgia Meloni a decis să suspende Schengen și să introducă controale la frontierele terestre spre Slovenia. Potrivit premierului italian, ruta balcanică folosită de migranți ar reprezenta marea problemă, nu numeroasele bărci care sosesc zi de zi în porturile italiene.

„Cele mai recente rapoarte ale serviciilor secrete ne-au confirmat că de pe ruta balcanică și de pe aceste infiltrări operative pot veni mari riscuri pentru noi”, a declarat Meloni.

Italia nu este singurul stat care a suspendat Schengen pentru a respinge migranții. Franța îl are suspendat de mai multe luni, pentru a combate terorismul și flux de migranți din Italia. Austria, la rândul ei, a decis să suspende spațiul Schengen la granița cu Italia pentru a respinge migranții care ar putea pleca din Italia spre alte state UE. Slovenia a suspendat și ea spațiul Schengen pentru a se proteja pe ruta balcanică. Cehia, Polonia, Slovacia sunt state foarte critice la adresa politicii pro-migranți și au renunțat la spațiul de liberă circulație. De asemenea țările nordice au aplicat aceeași măsură, mai ales de teama terorismului islamist. Danemarca, Norvegia și Suedia au Schengenul suspendat. Fiecare stat a decis să-l suspende pe o perioadă diferită de timp, de la câteva săptămâni până la câteva luni.

Detalii AICI

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: