Iohannis vrea votul românilor de peste Prut

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, este conştient de faptul că românii din Republica Moldova îi pot aduce multe voturi. În acest context, el a declarat că dacă va ajunge preşedintele României va sprijini parcursul european al Moldovei, legătura dintre România şi Moldova fiind una istorică.

“Pentru mine, Republica Moldova reprezintă ceva foarte special. Este o relaţie unică, avem istorie comună, limbă comună, cultură comună şi avem aspiraţii europene comune. Ceea ce trebuie să facem este să îi încurăjăm şi să îi sprijinim să intre în UE”, a declarat Klaus Iohannis la RFI.

Deasemenea, prezidenţiabilul ACL a vorbit şi despre o eventuală unire între cele două ţări.

“Relaţia specială între Moldova şi România are un cadru concret şi pe asta trebuie să ne concentrăm. Mulţi analişti merg pe conceptul unirii, dar în această etapă trebuie să ne concentrăm pe sprijinul pentru intrarea Moldovei în UE”, a mai spus Iohannis.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL