Ion Cristoiu, scriitor și publicist, spune că „ne aflăm ca martori în fața unui scandal tipic post-decembrist, în plină desfășurare”, cu refire la dosarul în care este implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu.
În pastila sa zilnică, Cristoiu comentează scandalul de corupție care îl are în prim-plan pe vicepremierul Dragoș Anastasiu.
„Să recapitulăm pe scurt. Dragoș Anastasiu fost consilier prezidențial la Ilie Bolojan. A fost propulsat pe scena politică de Ilie Bolojan. A fost consilier prezidențial și la Nicușor Dan, care, sigur, nu poate fi decât un apărător a lui Dragoș Anastasiu, și este numit apoi vicepremier, fără portofoliu, cu o misiune din această teribombistă să reformeze companiile de stat, își ia niște consilieri și este prezentat ca, așa exagerat, un Elon Musk al României.Despre acest personaj, care a apărut din nimic, cel puțin pentru mine, scos la suprafață de Ilie Bolojan și susținut de Ilie Bolojan, dar și de Nicușor Dan, s-a dezvăluit și s-a confirmat că, timp de opt ani, a mituit ANAF în calitate de proprietar al unei firme pentru ca să fie scutit de plata în terenul către stat de plata TVA. A fost și un proces, însă el, fiind denunțător, după opt ani, a scăpat. Nu a fost pedepsit.
Din punct de vedere juridic, având în vedere că de-abia după opt ani a făcut denunțul, a fost o gravă ilegalitate. Probabil că este omul sistemului și a scăpat. Din punct de vedere politic, este categoric”, explică el.
În opinia lui Cristoiu, Dragoș Anastasiu „nu că trebuie să demisioneze din această funcție, ci trebuie să dispară din politică”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News