Skip to content
Politică

Ion Cupă: ”Un Vot pentru PMP în tot Mehedințiul va aduce mari beneficii județului”

Facebook/ion cupa
" "

Candidatul PMP Mehedinți pentru Camera Deputaților, Ion Cupă, a declarat într-un interviu că este optimist în ceea ce privește ieșirea din criza economică provocată de coronavirus, dacă „ se va face mai puțină politică atunci când e vorba de comandamente majore care țin de interesul național”.

Deși virusul Sars-Cov-2 a stârnit motive de îngrijorare privind mersul la vot, Ion Cupă susține că lumea trebuie să se prezinte la alegerile parlamentare, pentru că altfel „nu vom mai avea posibilitatea să adoptăm bugetul privind cheltuieli, investiții, alocări de resurse”.

" "

„Deși, în mod firesc, oamenii sunt îngrijorați, deși unii cred că alegerile ar trebui amânate, cei mai mulți cred că trebuie să avem un guvern legitim, stabil, în stare să rezolve criza sanitară și să creeze condiții pentru atenuarea crizei economice. Aș vrea să aduc un argument puternic în favoarea ținerii acestor alegeri la timp pentru ca lumea să înțeleagă mai bine.

Din punct de vedere constituțional și legislativ în luna decembrie, parlamentarii, prin expirarea mandatului de 4 ani, nu vor mai avea capacitate legislativă integrală. Legile organice nu vor mai putea fi adoptate în Parlament. In consecință nu vom mai avea posibilitatea să adoptăm bugetul într-un moment atât de important privind cheltuieli, investiții, alocări de resurse etc. A nu avea un buget sau a cheltui doar 12% pe lună din bugetul anterior practic ar băga România într-un blocaj grav. Ne putem asuma acest risc suplimentar?!?Eu cred că nu!”, spune Ion Cupă.

În ceea ce privește semnarea pactului pentru reducerea la 300 a numărului parlamentarilor și eliminarea pensiilor speciale ale politicienilor, Cupă a declarat că acest lucru este dorit de „o imensă majoritate a românilor, deci și a mehedințenilor, unde cer ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300 iar pensiile speciale ale politicienilor să fie eliminate”

„Deocamdată niciun candidat de la PNL, PSD, USR-PLUS sau PRO ROMÂNIA din Mehedinți nu au semnat Pactul propus de PMP. Mehedințenii trebuie să știe acest lucru. Să facă diferența la vot între cei care le respectă voința și dorința și cei care le-o încalcă fără nicio jenă. Eu sper ca până la finele campaniei toți acești candidați vor semna Pactul pentru că ei nu ar face vreo favoare PMP, ci ar respecta vocea poporului”, spune candidatul.

De asemenea, acesta are o atitudine pozitivă în ceea ce privește ieșirea din criza economică provocată de coronavirus.
Eu sunt optimist că vom reuși să găsim soluții dacă vom face mai puțină politică atunci când e vorba de comandamente majore care țin de interesul național.

„Trebuie să înțelegem repede că banii europeni acordați fie prin Cadrul financiar multianual, fie din Fondul de Reziliență sunt vitali pentru România. Nu trebuie să pierdem nici un euro din acești bani. Vulnerabilitățile pe care le avem în materie de funcționare a statului de drept, de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale trebuie eliminate rapid. Alocările financiare europene vor fi condiționate de aceste lucruri și riscăm să nu putem accesa toate fondurile care ne sunt alocate.

Va exista de asemenea și un control riguros al modului în care sunt utilizate aceste fonduri. Ceea ce presupune o responsabilitate maximă, dar și competență maximă din partea autorităților centrale și locale. PMP are specialiști, are oameni responsabili, are diplomați excepționali care trebuie puși să lucreze în avantajul României. De asta un vot pentru PMP peste tot în țară este extrem de important”, spune Cupă.

Pentru proiectele pe care candidatul și le-a propus în calitate de deputat în viitoarea legislatură parlamentară, legate de realitățile din Mehedinți: Depolitizarea Romsilva, Aducerea în Administrare Locală a Portului Comercial Severin, Declararea județului ca Zonă de Interes Turistic Național, Cupă susține că a solicitat deja tuturor candidaților din Mehedinți „să asume public sprijin pentru aceste inițiative absolut legitime și care ar ajuta la dezvoltarea județului și la crearea de locuri de muncă”.

„Depolitizarea Romsilva ar fi un pas uriaș pentru descurajarea rețelelor de tăieri ilegale și pentru valorificarea inteligentă, superioară a lemnului din pădurile noastre. Aducerea în Administrare Locală a Portului Comercial Severin ne-ar permite să-l valorificăm mai bine, să aducem investiții serioase, să atragem bani europeni. S-a bătut pasul pe loc nepermis în acești ani prin modul în care Portul a fost gestionat de Administrația de la Giurgiu.

În loc să dăm de muncă mehedințenilor și să aducem venituri la bugetul local așteptăm după cai verzi pe pereți și comentăm justificările unor incompetenți.

În privința declarării întregului județ Mehedinți ca Zonă de Interes Turistic Național acest lucru este vital pentru economia locală. Ar crea un avantaj important pentru atragerea unor resurse financiare serioase, pentru promovarea internațională a județului. Toți ar trebui să fim interesați să susținem acest obiectiv, dincolo de faptul ca această propunere vine de la mine, un lider al PMP”, spune candidatul.

Despre viitoarea configurație a Parlamentului, Ion Cupă speră că va exista „o majoritate consolidată de centru-dreapta în viitorul Parlament”.

„Sper ca și curentul creștin-democrat, ilustrat de PMP, să fie cât mai solid. Este nevoie de o guvernare stabilă, susținută de o astfel de majoritate, guvernare în care PMP va avea un rol important, de ”busolă politică”.
Surprize ar putea exista în aceste alegeri. Rămânerea PRO Romania în afara Parlamentului nu este exclusă și ar fi o confirmare că modul duplicitar, total neserios de a face politică al liderilor acestei formațiuni nu este acceptat de către electorat și nu are ce căuta pe scena politică românească.

Este nevoie de o alternativă coerentă de centru-dreapta care să conducă România un ciclu electoral, cel puțin”, a conchis candidatul PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *