Skip to content
Politică

Ionel Arsene: PSD este cel mai mare și mai puternic partid din România, iar acestor mercenari politici le este frică de forța partidului nostru

atacul.ro

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a scrus într-o postare pe pagina sa de Facebook că ”PSD este cel mai mare și mai puternic partid din România, iar acestor mercenari politici le este frică de forța partidului nostru”.

Liderul PSD Neamţ a catalogat situaţia actuală ca fiind ” o criză de idei”.

„Minciuna, ca și ipocrizia, sunt stări de fapt ale celor care, spunând că sunt în opoziție, au împroșcat cu noroi în toate proiectele noastre. Proiectele PSD, cele care au făcut mai bună viața românilor, de la tineri, la pensionari.

Aflați în continuare în criză de idei, inamicii noștri confecționează scenarii fantastice și le strecoară unor jurnaliști ca să le facă publice. Mai întâi, plagiatorul Victor Viorel m-a acuzat că am plecat la cumpărături de parlamentari ca să nu treacă moțiunea de cenzură. O să vedem dacă are curaj să vină la tribunal. Mai nou, registrul s-a schimbat și sunt acuzat că negociez o apropiere de liberali și că aș veni „la pachet” cu opt parlamentari ca să mă alătur lor.

Mă mir că presa publică asemenea bazaconii! Acuzația nu numai că nu are noimă, dar are accente grotești. Liberalii – acești liberali, de azi – nu pot fi parteneri decât cu ei înșiși! În Consiliul Județean, au încercat să blocheze toate proiectele importante pentru județul nostru. La nivel național, s-au aliniat în spatele lui Klaus Iohannis și au vărsat necontenit fiere peste români.

Să vă spun ceva: a fost nevoie ca toate partidele din Parlament să se alieze și a fost nevoie și de ajutorul președintelui ca să dea jos guvernul. Iar demersul lor a avut succes pentru că li s-au alăturat mai mulți trădători!

PSD este cel mai mare și mai puternic partid din România, iar acestor mercenari politici le este frică de forța partidului nostru. De aceea, încearcă prin toate mijloacele să ne învrăjbească. Încearcă, folosind singurul arsenal pe care îl cunosc, minciuna și calomnia, să slăbească PSD.

Când mincinosul începe să creadă în propriile sale minciuni, are nevoie de tratament medical. Boala se numește mitomanie. Și se tratează la doctor, nu la …dottore.

Ne vedem în bătălia electorală! Iar dacă vreți să aflați ce fac, întrebați-mă! În niciun caz nu iau lecții de mandolină!”, a scris Ionel Arsene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *