Skip to content
Politică

Ionel Dancă (PNL): Nicio regiune nu mai trebuie lăsată în urmă în privința oportunităților de dezvoltare pe care le are România

Facebook/ Ionel Dancă
" "

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, deputatul PNL Ionel Dancă, a precizat că, alături de „mai mulți parlamentari și aleși locali PNL din Estul și Sudul României, la inițiativa colegului Ion Ștefan și la invitația lui Catalin Toma – Presedinte CJ Vrancea”, s-au întâlnit la Vrancea cu Ludovic Orban si cu Siegfried Muresan, pentru o discuție la zi despre proiectele de dezvoltare din regiune și posibilitățile lor de finanțare din fonduri europene”.

Liberalul a scris că printre proiectele discutate s-au aflat „Autostrada Moldovei A7, podul peste Dunăre de la Brăila, drumurile expres de legătură cu A7 și primul spital județean nou din Moldova”, explicând că aceste proiecte sunt „incluse în programul PNL de guvernare #DezvoltamRomania și pe care își doresc să le sprijine politic în cadrul actualei coaliții de guvernare”.

" "
" "

Împreună cu mai mulți parlamentari și aleși locali #PNL din Estul și Sudul României (Vrancea, Vaslui, Buzau, Galați, Brăila, Tulcea), la inițiativa colegului Ion ȘTEFAN și la invitația lui Catalin Toma – Presedinte CJ Vrancea, ne-am întâlnit la Vrancea cu președintele Camerei Deputaților și președintele PNL, Ludovic Orban, si cu colegul Siegfried Muresan, pentru o discuție la zi despre proiectele de dezvoltare din regiune și posibilitățile lor de finanțare din fonduri europene.

A fost o întâlnire de evaluare a mai multor proiecte incluse în Programul PNL de guvernare #DezvoltamRomania și pe care dorim să le sprijinim politic în cadrul actualei coaliții de guvernare:

Autostrada Moldovei A7, de la Ploiesti până la Focsani până în 2024 și mai departe până la Pașcani și Siret până în 2026,

Podul peste Dunăre de la Brăila și drumurile expres de legătură cu A7, Focsani – Brăila – Galati și Tisita – Albita,

Primul spital județean nou din Moldova, la Focsani, până în 2026,

Dezvoltarea infrastructurii de irigații în județele din Sudul Moldovei pe viitorul canal de apă Siret – Baragan, in special în Vrancea, Buzau, Galați și Brăila,

Înființarea și extinderea rețelelor de gaze naturale, începand cu zonele de pe viitoarea magistrala de gaz Ghergheasa (Buzău) – Focșani,

Înființarea de parcuri industriale și tehnologice în regiunea de dezvoltare Sud – Est, în Vrancea, Buzău, Galați, Brăila, Tulcea sau Constanța,

Dezvoltarea infrastructurii pentru servicii turistice, începând de la Vrancea (Soveja – Lepșa) și Buzău (Vulcanii noroioși) până la Tulcea și Constanța.

Aceste proiecte majore pentru o dezvoltare regională echilibrată a României au fost incluse în Programul liberal de guvernare, cu documentațiile pregătite pentru licitație și execuție in 2020 și cu surse de finanțare clare din fonduri europene atât din PNRR cât și din următoarea perioadă de programare 2021-2027.

Dezvoltarea regională echilibrată a României este cel mai important și mai ambițios program de reformă al României, început în 2020 de Guvernul #PNL condus de Ludovic Orban, care trebuie să continue fără ezitări, întârzieri sau poticneli.

Nicio regiune nu mai trebuie lăsată în urmă în fața oportunităților de dezvoltare pe care le are România iar investițiile publice și private trebuie să treacă munții în Estul și Sudul României. #DezvoltamRomania, a scris Dancă pe Facebook.

1 comentariu la “Ionel Dancă (PNL): Nicio regiune nu mai trebuie lăsată în urmă în privința oportunităților de dezvoltare pe care le are România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *