Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a declarat la „Puterea Știrilor” că indiferent cine va conduce Ministerul Transporturilor după rotativa guvernamentală – un liberal sau tot Sorin Grindeanu – cel mai important este „să nu se schimbe prioritățile” de investiții. „A fost o problemă până în 2020, cum venea un ministru, cum schimba prioritățile”, a spus oficialul din Ministerul Transporturilor.
„Din punctul meu de vedere, pentru că am aproape 4 ani de mandat la Ministerul Transporturilor, cred că cel mai important este să continuăm pe aceeași linie, indiferent că rămâne domnul viceprim-ministru Grindeanu sau că vine un coleg de la PNL. Important este să continuăm pe aceeași linie, să aplicăm acest program de guvernare pe care îl avem astăzi, poate cu mici îmbunătățiri dacă e nevoie, prin anumite puncte.
De principiu, programul de guvernare presupune alocarea a 2% din PIB-ul României către infrastructura de transport pe care am solicitat-o încă din 2020. O aplicăm în continuare și trebuie să o aplicăm pentru că este singura șansă să avem infrastructură de transport așa cum ne dorim până în 2030, prin aplicarea programului investițional aprobat în decembrie 2021.
Ăsta e cel mai important lucru, indiferent cine vine, să nu mai schimbe prioritățile ministerului, pentru că a fost o problemă până în 2020, cum venea un ministru, cum schimba prioritățile. E timpul să aplicăm politici, nu să schimbăm oameni și politici. Cel mai important e să existe continuitatea priorităților pe care le are România în ceea ce privește infrastructura de transport”.
Grindeanu: Ministerul Transporturilor, indiferent cine îl va conduce, va trebui să ceară bani în plus la rectificare
Ministerul Transporturilor va cere bani la prima rectificare bugetară din acest an, din vară, pentru a putea cofinanţa şi a asigura continuitatea proiectelor pe care le-a demarat, ceea ce înseamnă bani direct în investiţii, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
„Sigur va fi speculat ceea ce spun, dar, ca să vorbim de transporturi în anii viitori (…) vorbim de finanţare, vorbim inclusiv de sume care până acum n-au fost la dispoziţia Ministerului Transportului. Aminteam aseară, într-o discuţie cu ministrul polonez (al Transporturilor, Andrzej Adamczyk – n. r.), că în doi ani, de la final de 2021 până la finalul anului acesta, Ministerul Transporturilor şi-a dublat bugetul. Dacă în 2021 execuţia bugetară a fost undeva la 14 miliarde de euro, probabil că acest an îl vom finaliza cu 28 de miliarde, potrivit digi24.
Asta înseamnă, că tot vorbim de reduceri şi de ce e la ordinea zilei pe agenda noastră, la rectificările care vor veni, prima dintre ele, în vara acestui an, Ministerul Transporturilor va cere bani pentru a putea cofinanţa şi a asigura continuitatea proiectelor pe care noi le-am demarat şi probabil pe titlurile 60, 61, nu pe PNRR. Acolo e cea mai mare nevoie. Din câte ştiu eu de la colegii mei, avem doar 3 miliarde (de lei – n.r.) prinse, iar dacă autostrada A7 începe să meargă la ritmul la care vedem că se lucrează, probabil că, şi în mod sigur, aceste 3 miliarde nu ne vor ajunge până la sfârşitul anului. Asta înseamnă că vom mai cere bani, asta înseamnă bani direct în investiţii, pentru că peste 70% din bugetul Ministerului Transporturilor merge în investiţii. Fondurile de salarii, de exemplu, reprezintă 0,3%, restul sunt subvenţiile pe care le ştim cu toţii şi sumele, aproximativ 15%, pe întreţinerea reţelei de drumuri şi reţelei feroviare”, a afirmat Grindeanu.