Ionuț Dumitru: La pensiile speciale din justiție s-a pierdut controlul total

Sursa foto: forbes.ro

Ionuț Dumitru, economist și consilier onorific al premierului Ilie Bologan, a spus la Digi24 că „s-a pierdut controlul” la pensiile din justiție, în condițiile în care magistrații ieșeau la pensie la 48 de ani, cu un venit mai mare decât cel din timpul activității.

El a vorbit și despre situația deficitului bugetar și a estimat că acesta va depăși 8 la sută, în condițiile în care cheltuielile vor fi ținute sub control.

„Dacă ne uităm la efortul bugetar cu tot ceea ce înseamnă pensii speciale – deși am văzut că în România avem o problemă semantică legată de ce înțelegem prin pensii speciale.

În spațiul european sau în Europa, în general, avem pensii speciale, Comisia Europeană, spre exemplu, ne numește pe pensiile care au, să zicem, caracteristici care deviază de la sistemul standard bazat pe contributivitate, fie că e vorba de o pensionare mult mai rapidă, fie că e vorba de un beneficiu care n-are nicio legătură cu contributivitatea, ele se numesc pensii speciale.

Dacă ne uităm la pensiile speciale după această definiție a Comisiei Europene, o să vedem că efortul bugetar pe care îl avem noi astăzi cu pensiile speciale se cifrează undeva în jur de 15-16 miliarde de lei, care nu mai e chiar un efort bugetar mic”, a explicat Ionuț Dumitru.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: