Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, despre comasarea alegerilor cî oamenii îşi doresc o simplificare a procesului electoral, alegeri desfăşurate civilizat, costuri mai mici şi nu în ultimul rând trebuie să ne dorim o economisire a banului public. ”Dacă e să ne raportăm la ultimele patru runde de alegeri care au costat 516 milioane de euro, s-ar putea să ne simţim încurajaţi să luăm o decizie care să diminueze costurile într-un an şi aşa dificil”, a afirmat Stroe.
Ionuţ Stroe a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre comasarea alegerilor, că ar fi de preferat să fie toţi de acord cu acest lucru.
”Mai mult decât poziţionarea politică (..) cu toţii trebuie să fim de acord cu aşteptarea publică. Oamenii îşi doresc o simplificare a procesului electoral, oamenii îşi doresc alegeri desfăşurate civilizat, oamenii îşi doresc costuri mai mici şi nu în ultimul rând, noi trebuie să ne dorim o economisire a banului public. Urmare a unui eventual acord, putem evidenţia aceste economii. Argumentele ţin în primul şi în primul rând de prezenţa la vot, un proces electoral trebuie să capete legitimitate urmare a prezenţei la vot care trebuie să fie foarte mare. Dacă chemăm de cinci ori într-un an oamenii, într-un interval de câteva săptămâni, la vot, cu siguranţă se poate manifesta acea oboseală electorală, acel dezinteres în a merge de fiecare dată la urne, succesiv, pe parcursul a câteva luni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.
Liberalul a menţionat că, ”dacă e să ne uităm pe aşteptarea publică, peste 67% dintre români sunt favorabili organizării împreună a alegerilor anului viitor”.
El a mai spus că al doilea argument pentru comasarea alegerilor este legat de stabilitatea politică şi instituţională.
”Acest proces electoral şi campaniile electorale succesive pot perturba activitatea instituţională. Nu ne putem permite să stăm cu instituţiile blocate atâtea luni, să vedem ce se va întâmpla în acest super an electoral”, a completat el.
Ionuţ Stroe a menţionat că al treilea argument se referă la economiile care pot fi făcute în mod real prin comasarea alegerilor.
”Dacă e să ne raportăm la ultimele patru runde de alegeri care au costat 516 milioane de euro, s-ar putea să ne simţim încurajaţi să luăm o decizie care să diminueze costurile într-un an şi aşa dificil”, a afirmat Stroe.
Ionuţ Stroe a menţionat că este important ca anul viitor să ne ofere o lămurire a ponderii politice a fiecărui partid în cât mai puţine decizii.
”Sunt foarte multe runde de alegeri şi instabiltatea generată de acest marator electoral s-ar putea să dăuneze interesului nostru ca şi ţară”, a mai afirmat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News