Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că liberalii cred că Nicolae Ciucă îmbracă mult mai bine haina şi profilul public necesar pentru a ocupa funcţia de preşedinte al României, fiind un tip al echilibrului, un tip care a unit punţi şi a generat coeziune în coaliţie.
Ionuţ Stroe a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că vede continuarea alianţei cu PSD şi la alegeerile prezidenţiale din toamnă.
”Eu cred că această soluţie şi această alianţă este cel mai matur şi articulat lucru din politica românească a ultimilor 20 de ani şi ar trebui să continue, mai ales în actualul context extrem de dificil din punct de vedere al securităţii, al politicilor europene, al crizelor economice şi sociale economice care se anunţă. Este lucrul care garantează stabilitatea şi menţinerea acestei ţări pe o direcţie bună”, a spus Stroe.
Despre cine ar trebui să dea candidatul la prezidenţiale dintre cele două partide, sau să fie un independent, Stroe a spus: ”Noi, liberalii, credem că Nicolae Ciucă îmbracă mult mai bine haina şi profilul public necesar pentru a ocupa funcţia de preşedinte. Este un tip al echilibrului, un tip care a unit punţi, a generat coeziune în coaliţie, un tip care şi-a respectat cuvântul”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News