Ionuţ Stroe (PNL): Devine tot mai evident că PNL rămâne singurul ax care poate coagula electoratul de dreapta

Sursa foto: media.pnl.ro
Sursa foto: media.pnl.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, că devine tot mai evident că PNL rămâne singurul ax care poate coagula electoratul de dreapta iar USR e un partid care cade tot mai tare în irelevanţă şi, din acest motiv, devine tot mai furibund şi atacă pe oricine. Stroe a mai spus că ”un partid care a căzut pe locul 4 şi al cărui preşedinte de partid nici măcar nu e în top 10 când vine vorba de încrederea românilor e un partid care se scufundă şi care se teme de posibilitatea de a nu trece pragul”.

”Devine tot mai evident că PNL rămâne singurul ax care poate coagula electoratul de dreapta şi poate convinge oamenii cu valori liberale să i se alăture. Suntem singurii care au capacitatea să creeze platforme serioase de analize şi dezbateri, care să genereze soluţii liberale autentice. Pe de cealaltă parte, vedem că USR e un partid care cade tot mai tare în irelevanţă şi, din acest motiv, devine tot mai furibund şi atacă pe oricine”, a afirmat Ionuţ Stroe pentru News.ro.

El a arătat că ”un partid care a căzut pe locul 4 şi al cărui preşedinte de partid nici măcar nu e în top 10 când vine vorba de încrederea românilor e un partid care se scufundă şi care se teme de posibilitatea de a nu trece pragul”.

”Dovada că sunt tot mai dezorientaţi şi disperaţi este şi că au început să ţintească segmente irelevante sau chiar periculoase din societate. Un exemplu e proiectul lor de lege prin care vor să legalizeze consumul de droguri în limita a 3 grame de canabis, într-o perioadă în care vedem cât rău fac drogurile tinerilor şi familiilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Potrivit lui Stroe, ”cei mai mulţi oameni de bună-credinţă din USR s-au săturat deja de experimentele actualei conduceri şi au plecat”.

”Vedeţi cu câţi parlamentari sau europarlamentari au mai rămas. USR a dovedit în repetate rânduri inconsecvenţă şi dublă-măsură. Am văzut acestea şi în cele mai recente cazuri cu candidaţii lor pentru europarlamentare: Elena Lasconi şi Vlad Voiculescu. Au ajuns să fie distruşi chiar de mesajul care i-a creat. Au trecut de la slogane anti-corupţie la atacuri la justiţie. Au început să preia mesajele pe care le dădea şi Liviu Dragnea. Când alţii erau anchetaţi, era justiţie, dar când membrii USR sunt acuzaţi de corupţie, e politică. Electoratul va vedea ipocrizia şi că USR a rămas acelaşi partid mic de scandalagii, fără soluţii şi realizări”, a mai subliniat Stroe.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL