Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni că în şedinţa conducerii partidului s-a făcut primul pas în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE, prin stabilirea normelor de reprezentare a ALDE în structurile de conducere ale Birourilor Politice Judeţene şi în Biroul Naţional Executiv. Potrivit liberalului, urmează un Consiliu Naţional pentru validarea fuziunii.
Ionuţ Stroe a declarat după şedinţa conducerii PNL că, pentru consolidarea Partidului Naţional Liberal ca principal pilon al dreptei româneşti, s-a făcut primul pas în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE.
”Astăzi s-au stabilit normele de reprezentare a ALDE în structurile de conducere ale Birourilor Politice Judeţene şi în Biroul National Executiv şi în mod evident urmează ulterior stabilirea unei date pentru acel Consiliu Naţional care va valida această fuziune cu ALDE”, a anunţat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că acest proces de fuziune evidenţiază faptul că Partidul National Liberal rămâne cel mai important partid al dreptei româneşti partidul integrator care, mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă va îngloba toate curentele de orientare politică de dreapta din România.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News