Ionuț Stroe spune că lansarea candidaţilor PNL la europarlamentare ar putea coincide cu Congresul PPE

ionut stroe
Sursa foto: Facebook / Ionut Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat joi că lansarea candidaţilor PNL la europarlamentare ar putea coincide cu Congresul PPE ce va fi organizat la Bucureşti în această primăvară. Despre deschiderea de listă, el a precizat că probabil va fi o propunere venită din partea conducerea partidului, validată prin vot în BPN şi Consiliul Naţional.

Ionuţ Stroe a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că în cazul listei PNL pentru alegerile europarlamentare este nevoie de o decizie a Biroului Politic Naţional.

”Foarte probabil ca în viitorul apropiat să existe această decizie, e vorba doar de a ordona această listă. Avem oameni cu foarte multă reputaţie în zona europeană, PPE va veni la Bucureşti pentru a organiza un congres aici, vor fi şefi de stat şi de guvern, sute de parlamentari ai PPE din toate ţările. Probabil că va coincide momentul şi cu lansarea noastră, nominalizarea candidaţilor PNL”, a spus Stroe.

Întrebat cine va deschide lista candidaţilor PNL la europarlamentare, purtătorul de cuvânt al PNL a spus: ”Ca de fiecare dată statutul reglementează foarte bine această decizie, probabil va fi o propunere venită din partea conducerea partidului, validată prin vot în BPN şi Consiliul Naţional. Nu s-a decis”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL