Skip to content
Politică

Iordania, sub iminența asaltului refugiaților. Regele Abdullah cere sprijinul comunității internaționale

Refugiatii sirieni se pot trezi cu inca o granita inchisa in calea lor. Iordania, tara care pana acum a oferit azil pentru aproape 1,3 milioane de refugiati de razboi din Siria, ameninta sa-si inchida granitele in fata acestora, daca nu va fi ajutata de comunitatea internationala.

Regele Abdullah al Iordaniei a anuntat ca presiunea refugiatilor a ajuns la un nivel critic, sistemul sanitar si piata muncii din tara amenintand sa se prabuseasca in fata asaltului fugarilor sirieni.

Vreme de mai multe decenii, ONU a folosit Iordania pe post de sanctuar al celor fugiti din calea conflictelor din regiune. De aceasta data insa, pana si regele acestei tari este nevoit sa se declare neputincios in fata crizei de dimensiuni nemaintalnite.

„Mai devreme sau mai tarziu, digul o sa cedeze. Pentru prima data, suntem nevoiti sa recunoastem ca nu mai facem fata”, a comentat liderul iordanian intr-un interviu dat postului BBC.

Iordania a preluat pana acum 1,27 milioane de refugiati sirieni din totalul celor 4 milioane care au parasit tara sfasita de un razboi civil ce dureaza de aproape 5 ani.

Inca un milion au gasit adapost in Liban, cateva sute de mii au reusit sa se refugieze in Egipt, aproximativ 1,3 milioane sunt in taberele de refugiati din Turcia, in vreme ce UE a acordat azil pentru 600.000 de refugiati sirieni.

Comentariile facute de liderul dinastiei iordaniene vin pe fondul unui recent raport Oxfam, care arata ca tarile bogate din Occident si din regiunea Orientului Mijlociu nu isi respecta angajamentele in gestionarea crizei refugiatilor din regiuni.

Marea Britanie, spre exemplu, se dovedeste un sponsor generos al ONU si al organizatiilor caritabile care activeaza in Siria, dar a preluat doar 23% din numarul refugiatilor pe care putea sa ii adaposteasca.

In acelasi timp, Qatarul si Arabia Saudita, doua tari care au refuzat la randul lor sa mai preia refugiati sirieni, au facut cunoscut ca vor reduce semnificativ contributiile financiare pentru rezolvarea crizei din Siria, ca urmare a noilor politici de austeritate.

Rusia, Franta si Australia sunt state care au crescut gradul interventiilor lor militare in Siria fara a mari si nivelul contributiilor catre ONU.

Rusia, de exemplu, a contribuit cu doar 1% din suma pe care reprezentantii Natiunilor Unite sperau sa o obtina in urma apelului facut in 2015 catre Moscova.

„Lumea intreaga a inselat asteptarile oamenilor din Siria. Statele trebuie sa faca mai mult pentru rezolvarea crizei din Siria si din regiune si sa-i protejeze pe cei lipsiti de ajutor”, a comentat Mark Goldring, directorul biroului britanic al Oxfam.

Saptamana aceasta, ONU cauta sa stranga contributii de peste 7 miliarde de euro pentru ajutorarea celor 22,5 milioane de sirieni ramasi inca in tara si azilantilor care s-au refugiat in tarile vecine, iar regale Abdullah crede ca a sosit vremea ca statele bogate sa sprijine Iordania, informează business24.ro.

„Va fi foarte important pentru iordanieni sa vada saptamana aceasta ca exista o mana de ajutor intinsa nu doar pentru refugiatii din Siria, ci si pentru viitorul lor”, a explicat liderul iordanian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *