Skip to content
Internațional

Irak: Manifestaţii de respingere a premierului desemnat Allawi, în pofida promisiunilor acestuia

twitter

Manifestanţi irakieni au protestat duminică la Bagdad şi în mai multe oraşe din sud împotriva premierului desemnat cu o zi în urmă, Mohammed Allawi, în pofida promisiunilor acestuia că va răspunde revendicărilor mişcării de contestare care agită ţara de patru luni, relatează AFP, citată de agerpres.

Mohammed Allawi a fost desemnat sâmbătă de preşedintele Barham Saleh să formeze noul cabinet, în urma consensului survenit după săptămâni de criză politică şi la două luni după demisia lui Adel Abdel Mahdi din fruntea guvernului, la presiunea străzii.

Abdel Mahdi continuă însă să gestioneze afacerile curente, iar manifestanţii antiguvernamentali cer ca succesorul său să fie un independent de scena politică, pe care o acuză de corupţie şi incompetenţă.

Ei au manifestat duminică pentru a-l respinge pe premierul desemnat, un fost ministru pe care îl consideră parte integrantă a sistemului.

‘Mohammed Allawi este respins, din ordinul poporului!’, scria pe o pancartă atârnată recent în oraşul sfânt Najaf, la 180 km sud de Bagdad.

Numeroase axe rutiere din oraş sunt blocate de sâmbătă seara de tineri care au incendiat cauciucuri, potrivit corespondentului AFP.

La Diwaniya, manifestanţi au pătruns în clădiri guvernamentale pentru a cere închiderea acestora, iar studenţi au început acţiuni de ocupare (‘sit-ins’).

La al-Hilla, protestatari au blocat axele rutiere, scandând: ‘Allawi nu este alegerea poporului!’.

Allawi, în vârstă de 65 de ani, şi-a început ca deputat cariera politică după invadarea Irakului de către armata americană în 2003. A fost ministru al telecomunicaţiilor în două rânduri, între 2006 şi 2007, apoi între 2010 şi 2012, în guvernul lui Nuri al-Maliki.

Sâmbătă seara, în prima declaraţie televizată, el a promis formarea unui guvern reprezentativ, alegeri anticipate şi dreptate pentru manifestanţii ucişi în ultimele luni de proteste.

Potrivit constituţiei, Allawi are la dispoziţie o lună pentru a-şi forma cabinetul, care va trebui aprobat printr-un vot de încredere de Parlament.

Sâmbătă, influentul lider şiit Moqtada Sadr, care conduce cel mai important bloc parlamentar, şi-a anunţat pe Twitter sprijinul faţă de Allawi, considerând numirea sa un ‘pas pozitiv’. ‘Revoluţia trebuie să redevină mai înţeleaptă şi paşnică’, a transmis Moqtada Sadr, care i-a susţinut pe protestatari la începutul mişcării.

Duminică, el le-a ordonat partizanilor săi să se coordoneze cu forţele de securitate pentru redeschiderea drumurilor şi şcolilor.
Mesajele sale au fost însă percepute ca o trădare de unii manifestanţi la Bagdad, care au scandat: ‘Suntem o revoluţie tânără şi fără lider!’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *