Skip to content
Internațional

Iranul va începe de vineri să dezvolte centrifuge pentru a accelera îmbogăţirea uraniului

Iranul va începe vineri să dezvolte centrifuge pentru a accelera îmbogăţirea uraniului, acesta fiind următorul pas către reducerea angajamentelor asumate în acordul nuclear cu puterile occidentale, a declarat miercuri preşedintele Hassan Rouhani, transmite Reuters.

În cadrul acordului nuclear din 2015, Iranul a acceptat să păstreze cantităţi restricţionate de centrifuge de primă generaţie, la două centrale nucleare.

Dar dezvoltarea cu succes a unor centrifuge mai avansate i-ar permite să producă de câteva ori mai rapid material pentru o posibilă bombă nucleară.

Începând de vineri, vor avea loc activităţi de cercetare şi de dezvoltare a unor tipuri diferite de centrifuge şi de noi centrifuge şi la orice este necesar pentru îmbogăţirea uraniului într-un ritm accelerat”, a declarat Rouhani într-un discurs la televiziune, informează news.ro.

Toate limitele aplicate cercetării şi dezvoltării vor fi ridicate începând de vineri”, a afirmat preşedintele.

Iranul afirmă că îmbogăţeşte uraniu numai pentru a asigura combustibil pentru centralele sale nucleare.

Rouhani a mai spus că va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja drepturile şi interesele şi a numit dezvoltarea centrifugelor ca „al treilea pas” de retragere a angajamentelor asumate în acordul nuclear.

Acordul a ridicat sancţiunile economice din 2016, în schimbul restrângerii de către Iran a activităţilor sale nucleare. Statele Unite s-au retras anul trecut din acord şi au reimpus sancţiunile.

Washingtonul a permis Iranului să păstreze 1.044 de centrifuge de primă generaţie, la uzina de îmbogăţire a uraniului Fordow, şi să opereze alte 5.060 de centrifuge similare, timp de 10 ani, la o a doua centrală, din Natanz.

Tot în cadrul acordului, Teheranul poate continua să efectueze activităţi de cercetare şi dezvoltare a îmbogăţirii uraniului fără să acumuleze uraniu îmbogăţit, incluzând şi activităţi cu anumite tipuri de centrifuge avansate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *