Una dintre cele mai importante teorii din științele politice este teoria alegerii raționale. Împrumutată din științele exacte, teoria ne spune în esență că actorii politici, fie ei șefi de stat, premieri etc., gândesc și acționează rațional, calculându-și cu atenție raportul cost-beneficiu al acțiunilor și căutând să își maximizeze utilitatea așteptată. Pe baza acestei teorii se pot face predicții cu privire la comportamentul viitor al unui actor politic. Doar că teoria alegerii raționale nu ne spune întreaga poveste. De multe ori, privind retrospectiv ni se pare că ocazional actorii politici iau decizii complet iraționale. Cum explicăm acest lucru?
Erori de raționalitate: cazul crizei politice din România
Unul dintre primii care a încercat să ofere o explicație în acest sens a fost politologul și economistul Herbert A. Simon. Acesta a venit cu un concept nou, denumit “raționalitate limitată”. Ideea lui Simon era simplă: raționalitatea este limitată atunci când indivizii iau decizii. Diverși factori precum informația incompletă cu care operează actorii, limitările cognitive ale acestora, constrângerile temporare etc. îi conduc pe actori mai degrabă către soluții satisfăcătoare decât optime. Retrospectiv , această alegere care actorilor li se pare pe moment satisfăcătoare, poate fi însă una complet irațională.
Exemplele sunt numeroase în istorie. De la politica de împăciuire din anii ’30 a marilor puteri cu privire la Germania Nazistă, până la calculele greșite ale lui Saddam Hussein în cele două războaie din Golful Persic. Dar există și exemple mai recente și mai aproape de casă.
Criza politică declanșată la București în urmă cu două luni de zile și care continuă și astăzi, este în bună măsură un exemplu în acest sens. La baza crizei stă un întreg șir de decizii aparent iraționale. În realitate aceste decizii s-ar putea să le fi părut actorilor implicați în criză, complet raționale. Toți actorii politici ai crizei de la București au operat cu informații incomplete (nu cunoșteau de pildă intențiile altor actori politici) și sub imperiul constrângerilor de timp. Astfel, premierul Florin Cîțu a decis la începutul lunii septembrie să propună remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion. Florin Cîțu a operat cu informații incomplete, neștiind cum va gestiona USR-PLUS decizia remanierii. Ulterior USR-PLUS a decis să facă front unit cu Opoziția în demersul moțiunii de cenzură, o decizie care părea rațională pentru USR-PLUS care dorea să guverneze fără Florin Cîțu în funcția de premier, dar care nu a fost luată în calcul de PNL. O altă decizie importantă a fost cea a președintelui Iohannis care a decis să îl susțină pe Florin Cîțu în cursa internă împotriva lui Ludovic Orban. Decizia deși părea rațională din perspectiva președintelui, retrospectiv pare a fi una complet irațională care nu a făcut decât să adâncească criza politică și să întrețină un conflict cu USR care nu îl mai dorea pe Florin Cîțu în funcția de premier.
Actorii implicați în criză au operat sub constrângerea timpului și au deținut informații incomplete cu privire la intențiile altor actori. Deși au căutat soluții satisfăcătoare care pentru ei păreau raționale, acestea s-au dovedit a fi mai degrabă decizii iraționale care nu au oferit o soluție pentru criza politică din țară. Rezultatul e acela că la două luni de la declanșarea crizei, aceasta continuă să persiste.
