Conform calculelor furnizate de Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Credit Romania, dacă rata la un credit de 300.000 de lei pe 25 de ani este acum de 2.383 de lei, de la 1 ianuarie 2025, ea va fi de 2.317 lei. Calculele pentru rata lunară valabilă în trimestrul IV din 2024 a fost stabilită luându-se în calcul IRCC actual, de 5,99% și o marjă a băncii de 2,45%, rezultând în total o dobândă de 8,44%.
De la 1 ianuarie 2025, dobânda variabilă totală scade de la 8,44% la 8,11%, fiind compusă din noua valoare a IRCC de 5,66% și aceeași marjă a băncii de 2,45%. Astfel, rata totală a creditului scade cu peste 60 de lei, de la 2.383 de lei pe lună, la 2.317 lei. În același timp însă, rata la un credit de 300.000 de lei pe 25 de ani cu o dobândă fixă de 5,79% și în trimestrul IV din 2024 și în trimestrul I din 2025 este de 1.878 de lei, cu circa 400 de lei mai mică decât cea de la un credit cu dobândă variabilă.
”Valoarea ratei lunare pentru cei care au în derulare un credit ipotecar cu dobândă variabilă va scădea din ianuarie cu aproximativ 2,7%, sau echivalentul a 66 de lei, pentru un credit cu o valoare de 70.000 de euro contractat pe 25 de ani. Această reducere se va înregistra ca urmare a scăderii IRCC, care va avea o valoare de aproximativ 5,66% în primul trimestru din 2025, față de 5,99% în prezent, marja băncii luată în calcul fiind de 2,45%”, precizează Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Credit Romania.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News