Skip to content
Sport

Irina Bara, învinsă de Anett Kontaveit, în primul tur la Hamburg

facebook

Jucătoarea română de tenis Irina Bara a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit, principala favorită, cu 6-3, 7-6 (3), marţi seara, în prima rundă a turneului de la Hamburg (WTA 250), dotat cu premii totale de 203.024 de euro.

Bara (27 ani, 125 WTA) s-a înclinat după o oră şi 36 de minute în faţa numărului doi mondial.

Kontaveit (26 ani), care a avut procentaje net superioare la ambele servicii, a controlat jocul în primul set, adjudecat cu 6-3. În actul secund, Kontaveit s-a desprins la 3-1, dar apoi a urmat o perioadă foarte bună a micuţei românce, care a reuşit patru ghemuri la rând şi a condus cu 5-3. Bara a servit de două ori pentru set, la 5-4 şi 6-5, dar adversara sa a reuşit să facă break şi apoi a câştigat în tiebreak (7-3).

Irina Bara va primi un cec de 2.200 de euro şi un punct WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *