Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ironii dinspre PSD după vaccinarea președintelui și miniștrilor: În afară că au tras de fiare ca să arate bine la vaccinare, n-au făcut nimic

captura video
" "

Invitat joi în studioul PS News, europarlamentarul Victor Negrescu susține că România nu a fost pregătită pentru începerea campaniei de vaccinare, acuzând guvernul de neimplicare.

„Este clar că am început o nouă etapă fără să fim pregătiți pentru ea. Asta înseamnă că nu avem suficiente centre, asta înseamnă că nu avem suficient personal medical care a fost implicat în proces, organizarea este deficitară, și mai ales, acest lucru arată că actualul guvern a tratat superficial acest proces de vaccinare.

" "
" "

Partea bună este că din ce în ce mai mulți români doresc să se vaccineze și evident este rolul statului și al guvernului să răspundă pozitiv la această dorință a românilor, oferind facilități și o infrastructură adecvată. Faptul că s-a întârziat decizia privind rolul autorităților locale, faptul că s-a întârziat bugetarea alocării financiare pentru autoritățile locale, a condus la situația în care ne aflăm astăzi. Ce s-a spus în urmă cu câteva luni, acel apel al autorităților locale de a fi implicate direct a fost corect și sper că în scurt timp să rezolvăm această problemă.

Pe de altă parte, aud tot mai multe voci din partea unor experți în domeniu, care pun sub semnul întrebării numărul de vaccinuri disponibile la nivel național pentru realizarea acestui proces, dar mai ales pentru a a sigura o cantitate necesară pentru cea de-a doua etapă a vaccinării. Eu cred că autoritățile nu trebuie să se joace cu acest lucru, trebuie să fie foarte atente. Știu că au vrut să crească capacitatea, dar să crești capacitatea doar pe sistemul de programare nu e suficient. Trebuie să te asiguri că ai resursele necesare și totul organizat, nu cu o platformă care pică, nu cu oameni care stau la coadă”, spune Negrescu.

De asemenea, acesta critică dur guvernul, afirmând că „în afară de a merge și de a ne arăta nouă că au tras de fiare și că arată bine la vaccinare nu am văzut că ar face multe lucruri”.

„Vedem situațiile dificile și am văzut inclusiv Israelul care a făcut o campanie extraordinară de vaccinare și care a spus acum că prima vaccinare nu oferă siguranță suficientă celor care sunt vaccinați, ceea ce înseamnă că oamenii atunci când stau la coadă se află în pericol, atunci când merg spre a doua vaccinare de asemenea se află în pericol și ar trebui să tratăm mult mai serios acele aspecte. 

Eu cred că guvernul României a fugit de această responsabilitate, au aruncat toată responsabilitatea pe umerii Ministerului Apărării și în mod special pe umerii medicului Gheorghiță care încearcă să facă tot ce se poate, dar un singur om nu poate schimba lucrurile.

E clar că este nevoie de implicarea Executivului și asumarea acestei responsabilități. Ei în afară de a merge și de a ne arăta nouă că au tras la fiare și că arată bine la vaccinare nu am văzut că ar face multe lucruri guvernanții. Sper să se se schimbe această logică pentru că în toată lumea guvernul este implicat direct și în România trebuie să facem la fel”, a conchis europarlamentarul.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *