Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, joi, că a fost adeptul paradigmei stabilităţii preţurilor în anii ’90, dar când a preluat funcţia de guvernator şi a „dat cu capul de realităţi”, a înţeles cât de importantă este stabilitatea financiară.
„Acei talibani care ziceau: „Domnule, stabilitatea preţurilor, se rezolvă toate celelalte…”, au intrat, aşa, într-un declin. Am fost şi eu cu stabilitatea preţurilor, că asta era, am fost şi eu taliban, ca să zic aşa, în anii ’90, până când am dat cu capul de realităţi. Nu uitaţi că mi-am dat doctoratul, într-adevăr, în perioada comunistă, pentru flexibilitatea cursului. Şi ziceam, da flexibilitate, flotare liberă, dar eu în ’88-’89 când am susţinut teza vorbeam despre capitalişti, despre flotare liberă şi aşa mai parte. Nu mă gândeam la… Când am ajuns pe scaunul ăsta şi am dat cu capul de realităţi am văzut cât de importantă e stabilitatea financiară”, a spus Mugur Isărescu, la dezbaterea asupra lucrării „Stabilitatea financiară şi politica macroprudenţială”, autori Florian Neagu, Matei Kubinschi, Alexie Alupoaiei.
El a vorbit în cadrul conferinţei despre problemele cu care s-a confruntat în decursul anilor şi despre măsurile la care a fost nevoit să recurgă, unele fiind la vremea lor mai puţin acceptate de către specialiştii în domeniu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News