Skip to content
Editorial Opinii

Isărescu savurează ultimul mandat. Cum a manipulat ROBOR

Radu Soviani editorial

ROBOR-ul, ca și Poporul, poate fi și este manipulat. Raționamentul alternativ pe care îl avansez este că și la noi, ROBOR-ul nu a fost manipulat în sus (cum se discută zilele acestea în spațiul public), ci în jos, adică exact sensul de manipulare pentru care bănci comerciale internaționale au fost amendate pentru manipularea LIBOR-ului sau Euriborului. Cvadruplarea ROBOR-ului anul trecut și reluarea tendinței de creștere a acestuia acum este în principal efectul manipulării în jos a ROBOR-ului, din trecut.

Și da, Banca Națională a României manipulează ROBOR-ul, exact în sensul în care băncile externe au fost amendate. Așa cum voi detalia, băncile nu au atâta interes de a manipula în jos ROBOR-ul, cum are interesul BNR (nu în sensul stabilității financiare ci din contră) și mai ales ministerul finanțelor publice, atâta timp cât BNR și Ministerul Finanțelor le îndestulează în dauna străzilor, școlilor și spitalelor.

Desigur, ROBOR-ul poate fi manipulat, prin cotații în ecran (nu efective) și în sus. Pentru că ROBOR-ul, ca și LIBOR-ul are în vedere rata de dobândă pe care băncile aflate în deficit de lichiditate ,,ar plăti-o’’ (și nu o plătesc efectiv) pentru a atrage o anumită cantitate de cash, la un moment dat.

Atâta timp cât referința ROBOR anunțată nu ține cont de cât mai multe tranzacții efective (spre exemplu făcută o medie a prețului tranzacțiilor efective în zeci/sute de momente al ședinței zilnice și ne-preanunțate), ROBOR-ul, ca și LIBOR-ul poate fi manipulat.

Nu a existat o definiție mai bună dată LIBOR-ului manipulat (definiție care se aplică și ROBOR-ului) decât cea prin care fostul guvernator al băncii centrale a Angliei, Mervin King o enunța, ca un antemergător al investigațiilor ce urmau să ateste înțelegerea pentru a manipula în jos, LIBOR-ul: ,,LIBOR a devenit, în multe feluri, rata la care băncile nu se împrumută între ele… nu e rata efectivă de împrumut’’.

Acum, reflectorul este pus pe cum ar manipula băncile ROBOR-ul în sus, la scutul BNR. Eu voi arată că acesta nu este scopul, nu este un început ci doar o continuitate ca efect al politicilor economice ticăloase ale guvernelor de după 2014 (toate) pe de-o parte și a BNR-ului dintotdeauna pe de altă parte.

Este o glumă că băncile și BNR șantajează guvernul după taxa pe ,,lăcomie’’ prin manipularea în sus a ROBOR-ului. Sau, mai bine spus, este o propagandă contrainformativă pentru a ascunde înțelegerea inițială ticăloasă dintre Banca Națională și Guverne în scopul unei finanțări facile pe termen scurt a unor deficite structurale, cronice, în creștere, cu consecința îndatorării populației și companiilor pe termen lung, la rate din ce în ce mai mari.

Manipularea ROBOR-ului nu a început după ce guvernul a anunțat ticăloasa taxă pe lăcomie (în fapt suprataxarea populației și companiilor, prin bănci, cu un singur efect pozitiv, așa cum am scris AICI).

Manipularea ROBOR-ului a încept mai demult dar s-a manifestat pregnant începând cu 6 mai 2015, așa cum am scris, în premieră, AICI, printr-o inexplicabilă relaxare de politică monetară a BNR, suprapusă peste megarelaxarea de politică fiscală (însoțită de majorări de cheltuieli salariale) a Guvernului Ponta.

Privind în actualul context, acea decizie de a reduce în 6 mai 2015 a dobânzii de politică monetară și a o menține la 1,75% pentru o perioadă îndelungă de iresponsabilități fiscale a avut doar două explicații: pe prima, o vedem din 5 în 5 ani la realegerea lui Isărescu (în fapt decizia din 6 mai 2015 în care BNR a scăzut rata de dobândă în loc să o majoreze a fost răsplata pentru guvernul Ponta care l-a reales pe Isărescu în 2014 și prin care a fost vârât în Consiliul de Administrație al BNR – Liviu Voinea care ,,l-a rugat’’ pe Ponta).

Cea de-a doua, este fix manipularea ROBOR, în jos, pentru a crea aparența unei stabilități financiare.

Scriam încă din 6 mai 2015: ,,Prin acest set de politici, BNR cauționează aventura fiscală în care se lansează guvernul României (…) BNR încurajează reducerea în continuare a dobânzilor la depozite pentru populație și companii (…) BNR dă un nou semnal al reducerii dobânzilor la credite. Ca întotdeauna, principalul beneficiar va fi statul (care va avea nevoie bruscă de mai mulți lei, în urma golului de venituri creat prin reducerea TVA’’.

Indiscutabil, în normalitate, dobânzile la care băncile, în multe aspecte, nu se împrumută între ele (ROBOR) sunt influențate de nivelul de dobândă de politică monetară, gravitând în jurul dobânzii cheie. Băncile nu au nevoie neapărat de un ROBOR mai mare sau mic pentru a percepe dobânzi mai mari decât cele induse de un mediu concurențial, atâta timp cât nimeni dintre dumneavostră și mine nu ne împrumutăm doar la ROBOR, ci la ROBOR plus o marjă a băncii. Care marjă a băncii este stabilită chiar de bănci în funcție de criterii mai mult sau mai puțin concurențiale. Care marjă a băncii poate crește indiscutabil atâta timp cât ministerul de finanțe vine și introduce  taxă pe active financiare. Spre exemplu, dacă eu mă împrumut în lei la ROBOR+3 puncte procentuale, mâine poate să vină banca mea și să spună, de poimâine, dobânda este ROBOR + 4 puncte procentuale, pentru că avem taxă pe active care nu era prevăzută la momentul originării creditului. Desigur poate urma o investigație de 117 ani a Consiliului Concurenței dacă să vadă dacă nu cumva, în cazul în care vreau să me refinanțez la o altă bancă, ea nu îmi va cere tot ROBOR+4, înțelegându-se cu banca mea. Repet, circa 117 ani.

Eu atenționez că ROBOR a fost manipulat în jos de către Banca Națională a României, prin reducerea dobânzii cheie într-un context economic în care ar fi trebuit să facă vice-versa: să o majoreze. Reducând dobânda cheie, BNR a alimentat așteptările inflaționiste, și-a subminat propriul obiectiv de atingere a țintei de inflație, a pus gaz peste focul creșterii economice (pe consum și datorie) aruncând pe termen scurt bani iefini în piață când trebuia să facă pe dos – să îi scumpească. Cu alte cuvinte, pe termen scurt, bairam. Pe termen mediu și lung, după ce populația și companiile s-au împrumutat în funcție de un ROBOR manipulat minim istoric, ajung să returneze împrumuturi pe 10 sau 20 de ani în funcție de un ROBOR mult crescut față de nivelul originării împrumutului la care se adaugă noile taxe. Rămân captivi.

BNR a manipulat în jos ROBOR (pe termen scurt) exact pentru motivele pentru care băncile internaționale au manipulat în jos, LIBOR: să creeze falsa percepție că statul român are o situație financiară mai bună decât cea reală, înșelând piețele și înșelând populația și companiile, îndemnându-le să se împrumute acum ieftin pentru a returna pentru totodeauna, scump. Un soi de politica primului joint.

Inspirat de politica primului joint și ca să creeze aparența unei false stabilități financiare, Mugur Isărescu mai și marșa: ,,niciodată nu am dus-o macroeconomic mai bine’’, bazându-se pe ROBOR-ul manipulat, falsificat, în jos, pe cifrele de PIB umflate din pix, pe inflația comunicată de guvernanți care captura într-o măsură suspect de mică realitatea, totul pentru a da senzația că statul român se poate împrumuta pentru cheltuieli iresponsabile, pentru totdeauna, la costuri nesemnificative, pentru că el manipul în jos ROBOR-ul.

Desigur că parte a politicii primului joint (și beneficiar) erau și băncile. Ele erau determinate de falsa dobândă de politică monetară (inadecvată) care inducea un ROBOR manipulat să împrumute statul din ce în ce mai ieftin, atâta timp cât, spre exemplu, dacă împrumutau statul cu 4,5% pe an și intrau în deficit de lichiditate, parcau titlurile de stat la BNR plătind în schimb doar 2,75% pe an (în timp ce monetizau la 4,5%). Banii veneau fără număr din împrumuturi de la băncile mamă, speculând în dauna bugetului de stat diferențialul de dobândă dintre rata efectivă a dobânzii de împrumut din zona Euro și rata la care se împrumuta bugetul de stat, Isărescu oferindu-le garantii că nu va crește cursul, chiar dacă va prăpădi rezerva valutară.

Cu alte cuvinte, băncile care spoliau deja bugetul de stat prin externalizarea la 5% din valoare a creditelor ,,neperformante’’, cu sprjinul BNR, mai extrageau de la buget și sume de la stradă, școală și spital.

Pe termen scurt câștigau ei toți: BNR pentru că dând dobânda în jos manipula astfel încât să se creadă că stabilitatea financiară este ,,pe bune’’, Ministerul de Finanțe pentru că, la scutul BNR, se împrumuta ieftin pe termen scurt (urmând să returneze scump pe termen mediu și lung) pentru a face cheltuieli iresponsabile, și mai ales băncile, pentru că ele făceau profit oricum, fără risc, doar din arbitraj, prin banii plasați statului la un randament mai mare decât ROBOR și decât dobânda penalizatoare, și își majorau profitul reducând până la niveluri mizerabile dobânzile la depozite, pentru că, nu-i așa, ROBOR era la minime.

Când minciunile lui Isărescu că ,,economia nu a stat niciodată mai bine’’ au început să se devoaleze în piață, Isărescu a majorat, așa cum am susținut de la început, prea târziu și prea puțin, dobânzile, continuând să manipuleze ROBOR-ul. Ba mai mult, a injectat lei în piață, pe mecanismul descris mai sus, dând senzația că ROBOR nu are niciun motiv să crească (de unde și scăderea ROBOR-ului de la finalul anului trecut).

În acest context a apărut trăgaciul actualei actualei manifestări a indicatorilor de avertizare timpurie pentru o criză, din piața valutară: taxa pe activele financiare. Indicatori care se suprapun peste deja criza bugetară.

Niciun acționar al unei bănci normale la cap nu poate accepta ceea ce le propune guvernul prin noua taxă, pentru simplul motiv că supravegherea mai ales a FED dar și a BCE a devenit recent intransigentă la spălări de bani, cu alte cuvinte la spolierea bugetelor naționale. În esență, ceea ce se propune prin Vâlcov (taxa pe activele financiare) sună așa: împrumutați-ne gratis pentru că vă întoarcem suma ca să o încasați ca taxă pe activele financiare suportată de populație și companii și haideți să manipulăm ROBOR-ul.

Acționarii băncilor știu asta și prin urmare nu mai au încredere în tranzacțiile garantate de Isărescu că, atâta timp cât manipulează ROBOR-ul în jos, pentru a crea aparență de stabilitate financiară și împrumută ieftin statul român (neforțând statul să se restructureze), fac profit fără niciun fel de risc.

În acest context au apărut Vâlcovii, noii,,dealeri’’, care să le garanteze că atâta timp cât plătesc, nu i-aș spune taxă pe lăcomie, ci taxă de protecție botezată ,,taxă pe active financiare’’, Vâlcovii sunt acum în măsura să garanteze ceea ce Isăreștii nu mai pot: spolierea bugetului de stat.

Prin urmare, acționarii băncilor nu mai reînnoiesc în aceiași măsură titlurile de stat, în lei, ajunse la scadență. Ce se întâmplă cu acești lei? Ajung pe piața monetară, nemaimergând la Trezorerie, unde nu mai băltesc pur și simplu, pentru că acționarii băncilor îi fac Euro sau dolari și îi duc acasă. De unde și deprecierea leului până la niveluri nemaiîntâlnite, dar și majorarea ROBOR-ului, ceea ce arată că băncile nu au o problemă în a transfera noua taxă pe active financiare către populație și companii (ceea ce le-a sugerat Vâlcov). Acționarii lor au însă o problemă în a mai opera înțelegerile cu Vâlcovi și Isărești.

Principala lor problemă este așadar că, în acest moment, nu mai au încredere nici în protecția oferită de Vâlcovi și Isărești, că pot spolia bugetul de stat, fără să li se mai întâmple nimic. Până la urmă, fiecare poate să își răspundă singur la întrebarea: e mai safe să țin banii supravegheați de Vâlcov și de Isărescu sau îi duc într-un sistem financiar ferit de spălări de bani, supravegheat de Jerome Powell și Steven Mnuchin?

Băncile știu că Isărescu a acționat prea târziu și prea puțin, și continuă să facă asta. Isărescu este captivul propriei conduite de manipulare în jos a ROBOR astfel încât, o majorare a ratei de dobândă pentru a tempera deprecierea leului este prea târzie acum, când economia frânează și de pregătește să frâneze brusc. Prin taxa pe active financiare, Vâlcov a ținut să se prezinte pieței ca ,,noul Isărescu’’ – el e cel care decide dobânda în piață și cum se plătesc (sa mai degrabă cum nu se plătesc) obligațiile datorate către bugetul de stat. Doar că, așa cum piețele arată că nu mai au încredere în Isărescu, iată că deja nu au încredere nici în Vâlcov, care a ținut să se înfățișeze ca ,,noul țar’’.

Acționarii băncilor au ajus să afle că sunt în derulare operațiuni globale de investigare a evaziunii fiscale, și că guvernele la nivel mondial pun reflectoarele pe evaziunea fiscală, atât prin off-shore-uri, cât și prin bănci. Oricât s-ar strădui Vâlcovii și Isăreștii să le ofere garanții, a fost doar chestiune de timp până când aceștia să se afle sub lumina reflectoarelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *