Gruparea Houthi din Yemen, susținută de Iran, a anunţat marți că a lansat „un număr mare” de rachete balistice și drone către Israel, care este implicat într-un război împotriva organizaţiei Hamas în Fâșia Gaza, inforemază Rador Radio România.
Atac masiv cu rachete balistice și drone către Israel, revendicat de gruparea Houthi din Yemen. Această operațiune a fost a treia care a vizat Israelul şi vor mai urma şi altele, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării militare, Yahya Saree, în cursul unei intervenţii televizate. Armata israeliană a afirmat anterior că a detectat un aparat aerian „ostil” în largul oraşului Eilat, staţiune balneară pe coasta Mării Roşii, unde au fost auzite sirenele de alarmă.
Întrebat de AFP în legătură cu acest incident, şeful guvernului houthi, Abdel-Aziz bin Habtour , a afirmat că „aceste drone aparţin Yemenului”, relatează Agerpres.Rebelii houthi, care au preluat controlul asupra capitalei Sanaa în 2014, fac „parte din axa rezistenţei”, aşa cum îşi spun forţele inamice Israelului, şi se vor bate „atât prin cuvinte, cât şi cu drone”, a adăugat el. Potrivit armatei israeliene, incidentul nu a prezentat „nicio ameninţare sau risc la adresa civililor”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News