Armata va fi mobilizată în Danemarca pentru a ajuta poliţia să asigure securitatea obiectivelor „evreieşti şi israeliene” din capitala Copenhaga, a anunţat duminică Ministerul danez al Apărării, relatează AFP.
„Situaţia din Israel şi Gaza pune o mare presiune asupra resurselor poliţiei. În acest context, s-a decis (…) ca forţele armate să sprijine monitorizarea siturilor evreieşti şi israeliene din Copenhaga”, cum ar fi sinagoga sau ambasada Israelului, a declarat ministrul apărării, Troels Lund Poulsen.
Militari vor fi dislocaţi începând cu 6 decembrie pentru o perioadă nedeterminată. Situaţia va fi reevaluată cu regularitate, a precizat Ministerul Apărării pe site-ul său.
Mai multe demonstraţii ca reacţie la războiul condus de Israel împotriva Hamas în Gaza, alături de incendieri ale unor exemplare de Coran care au avut loc în ţara scandinavă, au îngreunat sarcina poliţiei daneze.
„Ne aflăm într-o situaţie în care ameninţarea teroristă care cântăreşte asupra Danemarcei este gravă”, a declarat ministrul justiţiei, Peter Hummelgaard. „Conflictul din Orientul Mijlociu a condus la o creştere complet inacceptabilă a antisemitismului şi a insecurităţii în rândul evreilor din Danemarca”, a adăugat el.
Comunitatea ebraică din Danemarca numără între 6.000 şi 8.000 de persoane, potrivit Utrikespolitiska institutet, un institut de cercetare independent.
Întrebat de AFP dacă o măsură similară va fi luată pentru siturile musulmane din ţară, Ministerul danez al Apărării nu a oferit un răspuns imediat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News