Israelul anunţă încheierea unei operaţiuni în jurul unui spital din Gaza, Hamas denunţă un masacru

Israel Gaza Hamas
Sursa foto: X

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a descoperit arme şi a arestat în jur de 80 de membri ai Hamas în zona unui spital din nordul Fâşiei Gaza, operaţiune în cadrul căreia a comis un „masacru”, potrivit mişcării islamiste palestiniene, transmite AFP.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Hamas a declarat miercuri că armata israeliană a tras asupra saloanelor în care se aflau pacienţi în spitalul Kamal Adwan din oraşul Gaza şi a denunţat un „asediu” care a durat câteva zile, raportând arestări în rândul personalului.

Sâmbătă, armata israeliană a indicat că şi-a „finalizat operaţiunea” în această zonă, care „a fost folosită de Hamas ca centru de comandă şi control”.”Soldaţii au arestat în jur de 80 de terorişti”,”au distrus infrastructura teroristă şi au localizat numeroase arme”, potrivit armatei, care a precizat că personalul medical a fost „interogat”.”Personalul a recunoscut că armele erau ascunse în incubatoare destinate a fi folosite pentru copiii născuţi prematur”, potrivit armatei israeliene.

Hamas a denunţat un „masacrul oribil” în zona spitalului, armata „distrugând cu buldozere corturile strămutaţilor” care se refugiaseră acolo, provocând „un anumit număr de morţi”. „Crimele” israeliene au drept scop „intimidarea poporului nostru şi alungarea de pe pământul său”, a acuzat Hamas.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: