Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene peste noapte în Gaza

Război în Israel
Război în Israel / sursa: news.ro

Forţele aeriene israeliene, care au vizat în cursul nopţii sute de ţinte în Fâşia Gaza, susţin că au „distrus un sistem avansat de detectare dezvoltat de Hamas, care era folosit pentru a detecta aeronavele”, relatează The Guardian.

Pe fondul aşteptărilor tot mai mari că Israelul va lansa o invazie terestră în Gaza în câteva zile, forţele aeriene au continuat să lovească, marţi noapte, folosind zeci de avioane de luptă pentru a lovi zeci de ţinte, potrivit oficialilor militari israelieni.

Locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene, a declarat miercuri dimineaţă că 300.000 de rezervişti au fost trimişi în sud, în apropiere de Gaza, şi se pregătesc „să execute misiunea care ne-a fost încredinţată de guvernul israelian: să ne asigurăm că Hamas, la sfârşitul acestui război, nu va avea nicio capacitate militară prin care să poată ameninţa sau ucide civili israelieni”.

Forţele armate israeliene au lovit peste noapte optzeci de „ţinte” în Beit Hanon, un oraş situat în extremitatea de nord-est a Fâşiei Gaza. Aceste lovituri se adaugă celor peste 450 de ţinte din Al-Furqan vizate în ultimele 24 de ore, inclusiv 200 de lovituri în cursul nopţii, iar alte 70 de „ţinte” au fost lovite în al-Daraj, a precizat armata israeliană.

Citește mai mult AICI.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL