Skip to content
Internațional

Israelul a plasat prima sondă pe orbita Lunii

New Money

Prima sondă israeliană către Lună, trimisă în spaţiu în februarie, a efectuat joi o manevră considerată drept decisivă de responsabilii misiunii, plasându-se pe orbita lunară.

Manevra a fost retransmisă în direct de la centrul de control al misiunii la Yehud, în centrul Israelului.

„Este un moment istoric în sine„, a spus Morris Kahn, preşedinte al SpaceIL, organizaţia privată care a dezvoltat sonda în parteneriat cu societatea aerospaţială Israeli Aerospace Industries (IAI), una dintre cele mai mari companii din industria de apărare israeliană,informează News.ro.       

După şase săptămâni în spaţiu, am trecut de un nou stadiu critic cu sonda care a pătruns pe orbita lunară„, a declarat directorul SpaceIL, Ido Antebi.

Botezată „Bereshit” (Geneza, în ebraică), sonda a fost lansată la 22 februarie de la baza americană Cap Canaveral în Florida.

Motorul de 585 de kilograme a fost trimis în spaţiu cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a firmei americane SpaceX, care aparţine antreprenorului Elon Musk.

Sonda a efectuat mai multe orbite eliptice în jurul Pământului înainte de a se îndrepta către Lună, unde sosirea este prevăzută pentru 11 aprilie.

Într-o săptămână, intrăm în istorie cu alunizarea prevăzută”, a adăugat Kahn.

Până în prezent doar Rusia, Statele Unite şi China au trimis dispozitive pe Lună, aflate la o distanţă de 384.000 de kilometri de Pământ.

La aproape 50 de ani de la primii paşi pe Lună ai omului, satelitul, neglijat de exploatarea spaţială, este din nou în atenţie. China a plasat în ianuarie un dispozitiv pe suprafaţa nevăzută şi încă neexploatată a Lunii.

Pentru Israel, alunizarea în sine este misiunea principală, chiar dacă un instrument ştiinţific a fost dus pentru a măsura câmpul magnetic lunar.

O capsulă specială se află la bordul sondei israeliene şi conţine CD-uri cu desene făcute de copii, cântece şi imagini cu simboluri ale Israelului, amintiri relatate de un supravieţuitor al Holocaustului şi o Biblie.

Este vorba despre prima sondă dezvoltată de o organizaţie privată, SpaceIL, în parteneriat cu societatea aerospaţială Israeli Aerospace Industries (IAI), una dintre cele mai mari companii din industria de apărare israeliană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *