Israelul a informat Naţiunile Unite că nu va reînnoi viza pentru principalul oficial ONU care coordonează ajutorul umanitar în Fâşia Gaza şi Cisiordania, Lynn Hastings, a declarat vineri un purtător de cuvânt al ONU, relatează Reuters.
Lynn Hastings, de origine canadiană, un oficial ONU cu vechime, a ocupat timp de aproape trei ani funcţia de coordonator special adjunct pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu şi coordonator umanitar al ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate.
„Am fost informaţi de către autorităţile israeliene că nu vor reînnoi viza doamnei Hastings după data de expirare, la un moment dat, la sfârşitul acestei luni”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric. El a precizat că personalul ONU nu depăşeşte perioada de şedere în nicio ţară, dar a subliniat că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, are încredere deplină în Hastings. Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a acuzat Naţiunile Unite de părtinire şi a descris drept „ruşinos” răspunsul ONU la atacul din 7 octombrie al militanţilor Hamas care, potrivit Israelului, a ucis 1.200 de persoane. „De aceea, Israelul a decis să verifice – una câte una – vizele care sunt eliberate reprezentanţilor ONU”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News