Ministerul Apărării din Israel a anunţat luni că a semnat un contract în valoare de 2 miliarde de şekeli (aproximativ 536 milioane de dolari) cu firme locale, pentru a extinde producţia unui nou sistem de apărare antirachetă bazat pe laser, care ar putea deveni operaţional anul viitor, transmite Reuters.
Contractul a fost încheiat cu companiile de stat Rafael Advanced Defense Systems şi Elbit Systems, pentru un laser de mare putere numit ”Iron Beam” (Fasciculul de Fier), conceput pentru a contracara ameninţări aeriene, inclusiv rachete, bombe de mortar, drone şi rachete de croazieră.
Sistemul va completa Iron Dome, care foloseşte rachete ghidate prin radar pentru a neutraliza ameninţările de scurtă distanţă.
Eyal Zamir, directorul general al Ministerului Apărării din Israel, a declarat că acest contract pentru Iron Beam ”anunţă începutul unei noi ere în război.”
Experţii consideră că Iron Beam reprezintă o alternativă mult mai ieftină pentru neutralizarea rachetelor şi dronelor inamice, comparativ cu rachetele interceptoare pe care Israelul le foloseşte în prezent.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News